Polițiștii din orașul Cavnic au reținut pentru 24 de ore un bărbat de 31 de ani, bănuit de săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe, amenințare și tulburarea ordinii și liniștii publice.
Măsura reținerii pentru 24 de ore a fost luată astăzi, 13 august, bărbatul fiind depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Maramureș. .
Potrivit probatoriului administrat în cauză, la data de 10 august a.c., în jurul orei 19:30, Poliția orașului Cavnic a fost sesizată, prin apel 112, cu privire la un incident izbucnit în zona parcului.
Patrula de poliție deplasată la fața locului a identificat barbatul care, pe fondul consumului de alcool, i-ar fi adresat injurii și ar fi exercitat acte de violență fizică, provocandu-i leziuni corporale unui tânăr de 19 ani.
De asemenea, polițiștii au stabilit că cel în cauză ar fi aruncat cu sticle pe partea carosabilă a drumului public.
Victima a refuzat emiterea unui ordin de protecție provizoriu.
Ulterior, în cursul aceleiaşi zile, bărbatul de 31 de ani ar fi amenințat cu acte de violență un bărbat de 42 de ani, în timp ce se aflau pe terasa unui local public și ar fi provocat distrugeri, lovind cu o sticlă geamul termopan al imobilului persoanei vătămate. Nici în această situație, persoana vătămată nu a dorit emiterea unui ordin de protecție provizoriu.
În baza probatoriului administrat, polițiștii au dispus astăzi reținerea sa pentru 24 de ore, iar mâine urmează a fi prezentat Judecătoriei Târgu Lăpuş cu propuneri legale.
Sub coordonarea procurorului de caz, polițiștii continuă cercetările în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor comiterii faptelor.
ACTUALIZARE
Tânărul din Cavnic, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de lovire sau alte violențe, amenințare și tulburarea ordinii și liniștii publice a gost astăzi prezentat judecătorului de drepturi și libertăți care a dispus arestarea sa preventivă pentru 30 de zile. Tânărul a fost reintrodus in Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.
Ce spune instanța
| Nergheş Marius | Inculpat |
Solutia pe scurt: Admite propunerea PARCHETULUI DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA TG. LĂPUŞ şi în consecinţă: În temeiul art. 226 raportat la art. 202 alin. 1, 3 şi 4 lit. e C.pr. penală şi art. 223 alin. 2 C. pr. penală dispune arestarea preventivă a inculpatului Nergheş Marius, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de “lovire sau alte violenţe”, faptă prevăzută de art. 193 alin. 2 şi 21 lit. c Cod penal (persoană vătămată V M ), “ameninţare” (3 fapte), faptă prevăzută de art. 206 alin. 1 Cod penal (persoane vătămate V S , B A şi D R A), „distrugere”, faptă prevăzută de art. 253 alin. 1 Cod penal (persoană vătămată D R A) şi “tulburarea ordinii şi liniştii publice”, faptă prevăzută de art. 371 alin. 1 şi 2 Cod penal, totul cu aplicarea art. 38 alin. 1 şi 2 Cod penal, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 14.08.2025 şi până la data de 12.09.2025 inclusiv. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare. Pronunţată în camera de consiliu azi, 14.08.2025, ora 14:00. Document: 406/2025 14.08.2025

