Raulino delivery
Anais

Știri EXCLUSIVE

De interes

Ionel Ovidiu Bogdan, deputat PNL Maramureș: ”Adevărul e simplu, dar nu senzațional” – despre scandalul microbuzelor școlare

Deputatul Ionel Bogdan a reacționat ferm la valul de acuzații și suspiciuni apărute în spațiul public privind achiziția microbuzelor școlare prin PNRR. Acesta susține că dezbaterea publică este alimentată de comparații incorecte între prețuri cu și fără TVA, menite să inducă ideea unor nereguli majore. În plus, afirmă Bogdan, se repetă constant informația că s-au cumpărat mai puține microbuze la un cost mai mare, fără a se explica contextul real.

Bogdan explică faptul că planul inițial prevedea achiziția a 3.200 de microbuze electrice cu o capacitate de 8+1 locuri. După consultarea primăriilor din țară, s-a constatat că în peste 90% dintre localități era nevoie de vehicule cu o capacitate mai mare. Astfel, 99% dintre achiziții au vizat microbuze de 16+1 locuri, cu o capacitate dublă de transport, ceea ce asigură eficiență crescută și reduce numărul de șoferi necesari.

Bugetul a rămas același, însă, subliniază deputatul, un vehicul mai mare are un preț mai ridicat, ceea ce explică scăderea numărului total achiziționat. În sprijinul afirmațiilor sale, Bogdan prezintă ofertele transmise de două companii din domeniu către Consiliul Județean Maramureș, folosite pentru fundamentarea prețurilor. Potrivit acestuia, prețurile propuse au fost mai mari decât cel la care s-a finalizat achiziția, după contestații soluționate la CNSC și în instanță.

„Dacă cineva are suspiciuni, există instituții ale statului care trebuie să verifice aceste lucruri. Solicit ministrului Dragoș Pîslaru să facă o analiză urgentă a fundamentării prețurilor și ofertelor reale din piață, să urgenteze raportul Corpului de Control și să-l facă public cât mai repede. Până atunci, să ne uităm la fapte, nu doar la titluri senzaționale”, a transmis Ionel Bogdan.

Vasile Dale
Vasile Dale
Lucrează în presa din România încă din anul 1999 și a obținut, în toți acești ani, o vastă experiență jurnalistică. Din anul 2005, Vasile Dale este corespondent Antena 3 CNN și se numără printre primii corespondenți care au transmis informații și știri din nordul țării. In perioada 2005-2023 a fost si corespondent Antena 1.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT