Urmărire în trafic ca-n filme astăzi în jurul prânzului pe străzile din orașul maramureșean Borșa. În timp activităților de supraveghere a traficului rutier un echipaj al Biroului Rutier Borșa a efectuat semnalele regulamentare de oprire unui conducător auto.
Cel de la volan, un borșean în vârstă de 21 ani, a acelerat iar polițiștii au trecut în urmărire acestuia. La un moment dat în încercarea de a-l determina pe cel de la volan să oprească unul din polițiști a efectuat trei focuri de armă în plan vertical. În cele din urmă a fost blocat și oprit. Polițiștii l-au scos din vehicul și l-au încătușat pe tânărul de la volanul mașinii înmatriculate în județul Ilfov.
În urma verificărilor din baza de date s-a stabilit că tânărul nu posedă permis de conducere de nicio categorie. Mai mult, acesta a refuzat testarea cu aparatul etilotest sau cu aparatul drugtest.
Pe numele individului s-a întocmit dosar de cercetare penală pentru comiterea infracțiunii de conducere a unui vehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere și refuz de recoltare de probe biologice.
Ce spune Poliția
Astăzi, 16 august, în jurul orei 10.00, polițiștii din Borșa aflați în dispozitivul de menținere a ordinii și siguranței publice au efectuat semnalele regulamentare, luminoase și acustice, pentru oprirea unui autoturism condus pe strada Libertății.
Întrucât persoană de la volan nu s-a conformat, polițiștii au pornit în urmărirea sa până pe strada Lăzuci, executând în plan vertical trei focuri de armă.
Ulterior, cel de la volan a oprit autoturismul, a coborât și a fugit. După aproximativ 100 metri acesta a fost prins și condus la sediul Poliției în vederea efectuării verificărilor specifice.
Astfel a fost identificat un tânăr de 21 de ani, care nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. Acesta a refuzat testarea cu aparatul etilotest și drug test, fiind transportat la spital unde a refuzat recoltarea de probe biologice.
În cauză a fost întocmit dosar penal și se continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și refuz de la prelevarea de mostre biologice, în vederea documentării faptelor și dispunerii măsurilor legale.
Tânărul din Borșa a fost reținut pentru 24 de ore
În baza probatoriului administrat de polițiștii din Borșa, în această seară s-a dispus reținerea pentru 24 de ore a tânărului depistat astăzi și cercetat pentru comiterea de infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice.
Acesta a fost depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Maramureș. În cursul zilei de mâine, tânărul urmează să fie prezentat Judecătoriei Vișeu de Sus cu propunere de arestare preventivă.
Polițiștii, sub coordonarea procurorului de caz, continuă cercetările în vederea documentării activității infracționale și dispunerii măsurilor legale.

