Mesaj 8 Martie
Raulino delivery

Știri EXCLUSIVE

De interes

Ninge în Munţii Rodnei: Imagini cu ninsoarea neobişnuită pentru luna august

Temperaturile au scăzut atât de mult în zonele montane din judeţul Maramureş, încât, crestele Munților Rodnei au fost acoperite duminică de o ninsoare slabă. Fulgii de zăpadă care au căzut în această regiune au oferit un peisaj spectaculos pentru turiştii care se aflau în drumeţie, dar total neobișnuit pentru luna august. Impresionaţi de scenele de iarnă la finalul unei veri toride, una dintre turiste a filmat scenele.

În imaginile care au fost înregistrate se poate vedea cât de mult contrastează albul imaculat al fulgilor de nea cu verdele verii, transformând zona într-un tablou rar întâlnit la această vreme a anului.

Ninsoarea de pe filmarea de mai jos a avut loc pe Vârful Pietrosul Rodnei, care se află la 2.303 m altitudine şi este cel mai înalt din Parcul Național Munții Rodnei. Munții Rodnei sunt cei mai înalți și mai greu de străbătut din lanțul Carpaților Orientali.

Cu o suprafață de peste 47.000 de hectare, Parcul Național Munții Rodnei reprezintă una dintre cele mai întinse arii protejate din Carpații Orientali, fiind al doilea cel mai mare parc național din România.

Acești munți găzduiesc cea mai înaltă cascadă din România, reprezintă singurul loc din lume în care putem admira floarea opaițul Munților Rodnei și constituie una dintre puținele zone rămase la noi în țară în care întâlnim cocoșul de mesteacăn.

sursa antena3.ro

https://www.facebook.com/reel/1479211393278637

Redactie
Redactie
Fondată în 2016, redacția vasiledale.ro s-a născut la intersecția dintre jurnalism și dinamismul rețelelor sociale, punând accent pe formatul video live și pe optimizarea pentru mobil. Echipa noastră s-a distins prin fact-checking riguros și o abordare vizuală modernă, adaptată consumului rapid de informație. Redacția, vasiledale.ro, a devenit rapid o voce digitală influentă în tot Maramureșul și nu numai.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT