BREAKING NEWSEveniment

ANUNȚ DE INTERES PUBLIC privind instituirea interdicției de tranzitare a vehiculelor cu tonaj de peste 7,5 tone pe două poduri din Baia Mare începând cu 4 septembrie

Municipiul Baia Mare informează cetățenii că, începând din 4 septembrie 2025, se restricționează circulația vehiculelor cu tonaj de peste 7,5 tone pe podurile care tranzitează râul Săsar, respectiv cel de pe strada Industriei și cel de pe bulevardul Decebal.

De la interdicția de tranzitare sunt exceptate autospecialele serviciilor de urgență aflate în misiune, respectiv transportul local de persoane, dar cu limitarea vitezei de tranzitare a podurilor la 10 km/h.

De asemenea, autorizațiile de acces auto vor conține mențiunea de interzicere a tranzitării celor două poduri, atât în autorizațiile emise fizic, cât și în cele eliberate online.

Te-ar putea interesa si

Galerie foto: TÂRGU LĂPUȘ – Tabara Județeană Concurs pentru elevii olimpici la matematică și informatică, ediția a XII-a

Vasile Dale

Consiliul Județean Maramureș – lider al proiectului „Dezvoltarea Consorțiului Regional Integrat pentru Învățământ Dual Maramureș, construirea și dotarea Campusului Profesional Integrat Maramureș”

Redactie

EXCLUSIV VIDEO: După ce a paralizat circulația în Hatvan, minirecitalul lui Shaban Regele din Banat a fost spart de Poliția Municipiului Baia Mare

Vasile Dale

1 mesaj

Sgrd septembrie 5, 2025 at 12:54 pm

Urmeaza inca 2 poduri provizorii

Raspunde

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.