BREAKING NEWSMaramuresul IstoricRecomandate

EXCLUSIV: Bărbat din Borșa, săltat de polițiști. Se plimba prin curte cu o grenadă și își amenința familia că îi aruncă în aer – actualizare

Incident deosebit de grav aseară intr o gospodarie depe raza orașului Borșa.

Conform informațiilor noastre se pare că polițiștii au fost alertați la 112 despre faptul că în curtea unei gospodării un bărbat având în mână un obiect ce părea a fi o grenadă își amenința familia că îi aruncă în aer.

Aceștia de altfel au și cerut ajutorul polițiștilor care ajuns la fața locului l-au încătușat pe bărbat și l-au dus la audieri. A fost dus si la UPU Borsa iar de aici incatusat s-a decis ca bărbatul să fie internat la secția de psihiatrie a spitalului Municipal Sighetu Marmației pentru efectuarea unui expertize de specialitate.

Polițiștii Borșeni au cerut sprijinul colegilor de la IPJ Maramureș de la serviciul arme explozibil și substanțe toxice. Aceștia urmează să stabilească dacă grenada era funcțională sau nu, și mai ales de unde a procurat-o suspectul.

ACTUALIZARE

La data de 3 septembrie a.c., în jurul orei 19.50, polițiștii din Borșa au fost sesizați să intervină pentru soluționarea unui caz de violență domestică.

Polițiștii s-au deplasat de îndată la fața locului, fiind identificați o femeie de 60 de ani și fiul său de 32 de ani care ar fi fost amenințați cu acte violență de soțul său, un bărbat de 61 de ani.

Cercetările la față locului au relevat că bărbatul ar fi extras dintr-o anexă aflată în curtea imobilului un obiect metalic ce pare a fi o grenadă și s-ar fi deplasat cu acesta într-o direcție necunoscută.

Bărbatul în cauză a fost identificat de polițiști la scurt timp. De asemenea, a fost depistat și obiectul metalic ce pare a fi o grenadă ofensivă, aflat în stare avansată de degradare și coroziune, cel mai probabil provenind din Al Doilea Război Modial.

Ulterior, specialiștii Inspectoratului Pentru Situații De Urgență Maramureș s-au deplasat la fața locului în vederea ridicării proiectilului metalic.

Polițiștii au întocmit formularul de evaluare a riscului, fiind emis în baza acestuia un ordin de protectie provizoriu împotriva bărbatului.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de amenințare și nerespectarea regimului materiilor explozive, cercetările efectuându-se în continuare sub supravegherea procurorului de caz.

Dacă sunteți victima violenței domestice sau martor la astfel de abuzuri, puteți cere ajutor la numărul de telefon 0800 500 333, disponibil 24 de ore din 24.

Te-ar putea interesa si

VIDEO: DRIFTURI CU POLIȚIA PE URME – Șofer de 20 ani urmărit cu focuri de armă 10 km pe străzile din Baia Mare

Vasile Dale

FRONTIERA DE NORD: Un cetățean din India, oprit în zona Valea Vişeului. El încercat să treacă ilegal din Ucraina

Vasile Dale

Imagini de senzație cu Eric Roberts la București! Marele actor întâmpinat cu renumita pălincă ZETEA și mezeluri de la Casa Râmniceană

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.