BREAKING NEWSEveniment

Polițiștii au acționat pentru prevenirea și combaterea migrației ilegale. Peste 30 de persoane legitimate la Târgu Lăpuș

Polițiștii Serviciului de Ordine Publică și ai Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea migrației ilegale și a faptelor asociale, pe raza municipiului Baia Mare și a comunei Ardusat.

Activitățile au vizat prevenirea și combaterea migrației ilegale, descurajarea comiterii de fapte ilegale asociate acestui fenomen, precum și verificarea respectării legislației privind șederea și încadrarea în muncă a străinilor, în România.

Pe parcursul activităților, au fost verificate două societăți comerciale care beneficiază de forță de muncă străină și două locații de cazare.

De asemenea, pe parcursul derulării acțiunii au fost verificați, din punct de vederea al legalității documentelor deținute, 13 cetățeni străini.

Polițiștii maramureșeni vor continua aceste acțiuni pentru a asigura respectarea legislației privind migrația și pentru menținerea ordinii și siguranței publice în județ.

*****

Polițiștii orașului Târgu Lăpuș și cei ai Secției 7 Poliție Rurală Suciu de Sus au organizat și executat o acțiune la data de 4 septembrie a.c., în intervalul orar 15.00-18.00.

Acțiunea s-a desfășurat în scopul prevenirii și combaterii infracționalității de orice fel, creșterii gradului de siguranță rutieră, pentru supravegherea și controlul traficului rutier, precum și pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică.

Pe parcursul acțiunii, polițiștii au legitimat 31 de persoane și au oprit pentru a fi verificate 28 de autoturisme.

În baza prevederilor O.U.G. nr. 195 din 2002 privind circulația pe drumurile publice, polițiștii au aplicat 16 sancțiuni contravenționale. Valoarea acestora depășește suma de 10.700 de lei.

Această acțiune s-a desfășurat cu sprijinul jandarmilor maramureșeni.

Te-ar putea interesa si

Accident grav soldat cu trei răniți provocat de un băimărean. O autoutilitară și un autoturism au fost făcute praf (FOTO)

Vasile Dale

INCENDIU VIOLENT: O anexă gospodărească și o casă din Vişeu de Sus a luat foc (FOTO, VIDEO – ACTUALIZARE)

Vasile Dale

FOTO / SIGHETU MARMAȚIEI: O șoferiță de 18 ani a lovit cu mașina un bătrân pe trecerea pntru pietoni

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.