Mesaj 8 Martie
Raulino delivery

Știri EXCLUSIVE

De interes

Verificări în trafic și la societăți comerciale, efectuate de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice împreună cu polițiștii din Șomcuta Mare au desfășurat activități de verificare și control în vedere prevenirii, combaterii și luării măsurilor legale care se impun, în cazul faptelor ilicite de natură economic-financiară care aduc atingere bugetului consolidat al statului.

Astfel, la data de 11 septembrie, polițiștii au acționat pentru descoperirea comiterii unor fapte de evaziune fiscală și a verificării transportului de mărfuri cu risc fiscal ridicat.

În cadrul activităților de control, polițiștii au urmărit respectarea legislației, depistarea transporturilor ilegale, precum și sancționarea celor care desfășoară activități ilicite. Astfel, au fost verificate 17 mijloace de transport și au fost efectuate controale la 12 societăți comerciale.

Pe parcursul derulării acțiunii, polițiștii au constatat 4 fapte de natură contravențională, fiind aplicate tot atâtea sancțiuni contravenționale. De asemenea au fost confiscate pachete cu țigări de proveniență ucraineană, pentru care nu au putut fi prezentate documente legale de proveniență.

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice recomandă tuturor operatorilor de transport:

 Asigurați-vă că toate transporturile cu risc fiscal ridicat sunt declarate în Sistemul RO e-Transport înainte de începerea deplasării;
 Verificați corectitudinea datelor introduse (expeditor, beneficiar, tipul și cantitatea bunurilor, puncte de încărcare și descărcare);
 Păstrați documentele justificative la bordul vehiculului pe toată durata transportului;
 Utilizați corect codul UIT, întrucât acesta este esențial pentru identificarea și monitorizarea transportului;
 Respectați legislația în vigoare pentru a evita sancțiuni contravenționale sau penale.

Inspectoratul de Poliție Județean Maramureș rămâne implicat în aplicarea măsurilor legale pentru protejarea intereselor economice și asigurarea unui climat concurențial corect.

Redactie
Redactie
Fondată în 2016, redacția vasiledale.ro s-a născut la intersecția dintre jurnalism și dinamismul rețelelor sociale, punând accent pe formatul video live și pe optimizarea pentru mobil. Echipa noastră s-a distins prin fact-checking riguros și o abordare vizuală modernă, adaptată consumului rapid de informație. Redacția, vasiledale.ro, a devenit rapid o voce digitală influentă în tot Maramureșul și nu numai.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT