Ieri, 16 septembrie, polițiștii din Tăuții Măgherăuș au organizat o altă acțiune, de tip Blocada, cu sprijinul polițiștilor orașului Seini, ai Serviciului Rutier și ai Serviciului Criminalistic.
Activitățile de verificare au avut loc pe DN1C, în localitatea Ilba, în intervalul orar 11.00 – 13.00. astfel, au fost oprite pentru control 32 de autovehicule, conducătorilor auto fiindu-le solicitate documentele personale și ale vehiculelor.
Pentru abaterile constatate au fost aplicate 18 sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 7.000 de lei. O altă sancțiune, de 2.000 de lei, a fost aplicată în cazul unui conducător auto care circula fără a avea întocmită asigurare obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule, situație în care polițiștii au dispus și măsura complementară a reținerii certificatului de înmatriculare și ridicarea setului de plăcuțe cu numărul de înmatriculare.
În cadrul aceleiași acțiuni, polițiștii au depistat un autoturism care figura în bazele de date cu măsura sechestrului, fiind luate măsuri legale.
*****
Ieri, 16 septembrie, polițiștii Biroului Rutier Baia Mare au desfășurat o acțiune privind prevenirea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, în special a celor cauzate de viteza excesivă.
Astfel, în intervalul orar 16.00 – 20.00, polițiștii au acționat cu aparatura radar din dotare pe anumite tronsoane de drum de pe raza municipiului.
Ca urmare a activităților desfășurate, polițiștii au depistat nouă conducători auto care au depășit limita legală de viteză și patru conducători auto care nu au respectat semnificația culorii semaforului electric.
Întrucât fiecare dintre aceste abateri pot conduce la producerea unor incidente pe drumurile publice, polițiștii au luat măsura legală în cazul fiecărui conducător auto depistat, iar valoarea amenzilor a fost de aproximativ 20.000 de lei. Ca măsură complementară, polițiștii au dispus reținerea permisului de conducere în cazul celor 13 conducători auto.
Este important ca fiecare șofer să înțeleagă necesitatea respectării regulilor de circulație pe drumurile publice. Fiecare misiune de acest gen contribuie la eliminarea din trafic a persoanelor care pot contribui la producerea unor incidente!
*****
Polițiștii acționează zi de zi pentru protejarea vieții, siguranței și integrității. Unul dintre obiectivele majore îl reprezintă depistarea și dispunerea măsurilor legale față de persoanele care conduc autovehicule după ce au consumat alcool. În ultimele 24 de ore, în municipiul Baia Mare, au fost depistate două astfel de persoane.
În jurul orei 23:30, polițiștii au depistat un bărbat domiciliat în localitatea Ocoliș, care conducea pe b-dul Republicii din Baia Mare. Testarea acestuia cu aparatul etilometru a indicat concentrația de 0,66mg/l alcool pur în aerul expirat.
Puțin mai târziu, la ora 00:30, polițiștii au identificat un băimărean și au stabilit că în timp ce conducea un autoturism pe strada Petru Rareș din municipiu, ar fi acroșat cinci autovehicule parcate. În urma accidentului, nicio persoană nu a fost rănită, însă au fost înregistrate pagube materiale. Testarea conducătorului auto cu aparatul etilometru a indicat concentrația de 0,65mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ambii conducători auto au fost conduși la o unitate medicală în vederea recoltării de probe biologice de sânge, iar polițiștii continuă cercetările în vederea dispunerii măsurilor legale.
*****
Un tânăr din Baia Mare a fost identificat de polițiști, conducând pe drumul public din localitatea Șișești, fără a deține permis de conducere
Atunci când responsabilitatea lipsește, inconștiența îi ia locului.
La data de 16 septembrie a.c., în jurul orei 20.15, polițiștii din Baia Sprie au oprit pentru control un autoturism care circula pe drumul public din localitatea Șișești.
În urma verificărilor efectuate de polițiști, a reieșit faptul că la volanul autoturismului se afla un tânăr de 25 de ani, care nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările sub supravegherea procurorului de caz.

