BREAKING NEWSEvenimentMaramuresul Istoric

Instanța i-a respins fostului șef al Ocolului Silvic Vișeu cererea de a reveni în funcție

Fostul șef al Ocolului Silvic Vișeu, Vasile Vlad, care e și om politic, a cerut fără succes în instanță să se suspende decizia din iunie prin care a fost schimbat din funcție de către directorul Direcției Silvice Maramureș. De când este suspendat, s-a putut realizat un control ce a scos la iveală sute de cioate. Pe numele lui Vlad există și o plângere penală în cercetare la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vișeu, scriu colegii de la ClujUst.ro.

Vasile Vlad a atacat la Tribunalul Maramureș deciziile emise de fostul director el Direcției Silvice Maramureș, Marinel Rob. Fostul șef al Ocolului Silvic Vișeu a cerut suspendarea deciziilor prin care a fost dat jos din funcție până se judecă dosarul în care a solicitat anularea lor. Instanța i-a respins cererea. Vlad trebuie să-i plătească cheltuieli de judecată actualului șef de ocol, Lucian Coman, pârât în dosar.

Soluția pe scurt: ”Respinge cererea de ordonanta presedintiala formulata de reclamantul Vlad Vasile Nicolae, in contradictoriu cu paratele Regia Nationala a Padurilor-ROMSILVA, Directia Silvica Maramures reprezentata prin director si Coman Lucian Ioan, avand ca obiect suspendarea executarii deciziilor nr. 122D/24.06.2025 si nr. 123D/24.06.2025 emise de Directia Silvica Maramures pana la solutionarea definitiva a dosarului nr. 1551/100/2025 aflat pe rolul Tribunalului Maramures. Admite cererile de interventie accesorie in interesul paratilor Directia Silvica Maramures si C L-I formulate de GCI, RM si RMV, de catre SC Marduvep SRL prin administrator V D si de catre T S.

Obliga reclamantul Vlad Vasile Nicolae sa achite paratului Coman Lucian suma de 2000 lei reprezentand cheltuieli de judecata. Cu drept de apel la Curtea de Apel Cluj, Sectia a IV-a Litigii de munca si Asigurari sociale in termen de 5 zile de la pronuntare, cererea de apel urmand a fi depusa la Tribunalul Maramures, Sectia I civila sub sanctiunea nulitatii.”

Citește știrea integrală pe ClujUst.ro.

Te-ar putea interesa si

BLOCAJ ÎN TRAFIC LA SIGHET: Un șofer şi-a oprit dubița în zonă interzisă pentru că… așa a avut chef. Când i s-a atras atenția, s-a apucat să amenințe (VIDEO)

Redactie

(FOTO) / ACTUALIZARE – INTERZIS, DAR NU ȘI PENTRU EI: Candidații PNL la Parlamentul României în restaurant la Vișeu de Sus. Unul ar fi fost depistat pozitiv și ar trebui să fie în izolare!

Redactie

EXCLUSIV: Piedone ar fi descins în Baia Mare după ce pe o pizza a înflorit mucegaiul. Reacția reprezentanților lui Dorian Popa (actualizare)

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.