BREAKING NEWSEvenimentMaramuresul IstoricRecomandate

EXCLUSIV: Dovada că pădurile de pe Vaser au fost tăiate fără milă. Prădată este și proprietatea familiei unui fost ministru USR. Polițiștii dorm în ”papucii statului austriac”, dar hăituiesc jurnaliștii să le afle sursele (documente)

Așa cum v-am promis NU NE OPRIM în a vă prezenta detalii EXCLUSIVE despre ”mafia pădurilor” din zona Ocolului Silvic Vișeu. De această dată ne oprim tot pe Valea Vaserului, în zona Novicior. O inspecție de fond realizată de specialiștii Direcției Silvice Maramureș au scos la iveală tăieri ilegale masive.

Culmea este că polițiștii de la Biroul Delicte Silvice din cadrul IPJ Maramureș dorm. Și dorm bine spunem noi, cel mai probabil ”în papucii statului austriac”. Și nu doar ei, ci și procurorii care în ultimii 10 ani de zile nu au trimis în judecată măcar niciun mare ”mafiot” care defrișează fără milă pădurile României! Suntem convinși că deranjăm, dar NU NE VOM OPRI. Mai avem ”marfă” suficientă pentru a o scoate la lumină.

1.283 mc de masă lemnoasă dispărută fără urmă

Vă amintiți probabil cum ”securiștii” din Poliția Română coordonați de la București de un comisar șef care coordonează birourile delicte silvice din toată țara au oprit un control amănunțit în pădurile de pe Valea Vaserului. V-am prezentat cazul în exclusivitate bineînețeles aici pe www.vasiledale.ro. Au știut ei ce au știut: nu voiau ca opinia publică să afle amploarea jafului de pe Valea Vaserului. Ei bine, astăzi vă prezentăm ce a scos la iveală o inspecție efectuată la începutul lunii septembrie 2025 în zona Novicior de pe Vaser. Avem și raportul complet al inspecției, dar doar vom spicui din acesta pentru a nu plictisi. Un lucru este cert: nici pădurile familiei unui fost ministru USR nu au scăpat necălcate de prăduitorii din pădurile statului român. Fostul ministru, actual deputat USR a fost notificat din câte știm noi despre ce s-a descoperit în zonă.

”După cum am aratat si in actul de control de fond intocmit, cu ocazia acestui control de fond am constatat ca de pe aceasta suprafata de fond forestier au fost taiati ilegal un numar de 579 arbori, al caror volum total calculat dupa diametrul la cioata, este de 1283.622 mc.

Toate cioatele ramase in urma taierilor ilegale de arbori se regasesc in U.P. I, ua 12A, care, conform amenajamentului din 2015 este alcatui din u.a 12A si 12B, iar conform vechiului amenajament din u.a. 18A si 18B, aflandu-se in interiorul proprietatii numitului Galatean Crin Iosif, conform Anexei nr. 1 la Partea I a Etrasului de Carte Funciara nr. 59372.

Avand in vedere situatia prezentata mai sus, pentru a respecta numerotarea parcelelor conform amenajamentului silvic din 2015, cioatele ramase in urma taierilor ilegale de arbori din suprafata u.a. 12A, care se suprapune peste u.a. 12А conform amenajamentului mentionat, au fost inventariate, masurate diametrele, numerotate si marcate cu dispozitivul special de marcat avand amprenta pentagonala seria PS 548 si vopsea de culoare rosie, iar cioatele din 12A, care se suprapune peste u.a. 12B conform aceluias amenajament, au fost doar inventariate si numerotate, dupa ce s-a masurat diametrele acestora.

Volumul total al masei lemnoase taiate ilegal din fondul forestier apartinand numitului Galatean Crin Iosif este de 1283.622 mc, iar valoarea totala a pagubei pentru taierea ilegala de arbori este de 467.358,00 lei” se arată în raportul inspecției datat 25 septembrie 2025.

Proprietarul păgubit susține că paguba este dublă pentru că pădurea tăiată era una valoroasă

”Valoarea se dublează pentru că lemnul tăiat ilegal este în T2 și este valoros. Majoritatea tăierilor au fost la mine pe proprietate, dar lângă mine este și proprietatea familiei Năsui. Am discutat cu domnul deputat și i-am transmis și dânsului toată situația. Am cerut Gărzii Naționale Forestiere să trimită echipe de control din alte zone, pentru că în cei de la Cluj șI Maramureș nu am încredere. Sunt toți pe aceeași mână și vor masca totul. La inspecția de la începutul lunii septembrie au fost prezenți doi reprezentanți ai Gărzii Forestiere Cluj, reprezentantul Direcției Silvice Maramureș, cei de la OS Vișeu. Toți au semnat raportul final iar situația este gravă. De pe terenul nostru din Vișeu a dispărut lemn de aproape 200.000 euro. Și nu este singura pagubă suferită: avem lemn tăiat ilegal la Sighetu Marmației și la Borșa. Prejudiciile pe care le avem sunt uriașe. Toate acestea nu se putea întâmpla fără ajutorul Gărzii Forestiere Cluj” ne-a declarat Crin Gălățean.

Citește și:

https://vasiledale.ro/2025/10/02/libertatea-de-exprimare-a-jurnalistilor-din-maramures-in-pericol-jurnalist-hartuit-si-intimidat-de-politistii-si-procurorii-mamureseni-chemat-la-audieri-se-poate-dispune-aducerea-in-baza

Te-ar putea interesa si

EXCUSIV FOTO: Beat criță și fără permis un bărbat din Vișeu de Sus s-a răsturnat cu mașina pe plafon după ce a lovit un podeț

Vasile Dale

SE ÎNTÂMPLĂ PE ȘOSELE: Și cu permisul suspendat și cu viteză peste limita legală… la Câmpulung la Tisa. Trei acțiuni Blocada organizate vineri în Maramureș

Redactie

Artista Cristiana Adina Uglea, noua speranță a folclorului din comuna Rozavlea (VIDEO)

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.