Raulino delivery
Anais

Știri EXCLUSIVE

De interes

ALTAR de flori și lumânări lângă bariera din Bocicoiu Mare unde tânărul polițist de frontieră și-a pierdut viața (FOTO/VIDEO)

”Ai fost TOT, iar acum nu mi-a mai rămas nimic! Ai lăsat în urmă întrebări fără răspuns, vise neîmplinite, o iubire cum rar întâlnești. Te iubesc dincolo de stele, îngerașul meu păzitor!” este mesajul tulburător al iubitei polițistului de frontieră decedat aseară la treceea la nivel cu calea ferată din localitatea maramureșeană Bocicoiu Mare.

Pe de altă parte, la locul tragediei, prietenii, cunoscuții dar și localnicii au depus flori și au aprins lumânări, au rostit o rugăciune pentru amicul lor.

Polițiștii continuă cercetările în acest caz. Au stabilit până acum foarte clar faptul că ATV-ul ce era condus de polițistul de frontieră (24 ani) ce era în timpul liber nu era înmatriculat.

Mai trebuie să stabilească și cum s-a produs tragedia. Există unele informații conform cărora două ATV-uri dar și 2-3 motociclete ar fi condus cu mare viteză prin zona respectiv (probabil se întreceau) iar la un moment dat polițistul de frontieră ar fi efectuat un viraj la stânga, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu un stâlp de susținere al barierei mecanice. Un lucru este cert: la momentul sosirii echipajelor de poliție la fața locului alte vehicule nu era în zona respectivă!

„El s-a întrecut. Erau vreo patru şi ultimul cu motoreta mai mare i-a dat cu roata în spate şi drept acolo l-a aruncat. Ei au venit cu o viteză dezastru”, a povestit un martor al tragediei.

Adrian Kail era născut în localitatea maramureșeană Rona de Sus. A urmat cursurile Școlii de pregătire a agenților Poliției de Frontieră ”Avram Iancu” din Oradea pe care le-a absolvit în anul 2023. A fost încadrat în cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Sighetu Marmației imediat după absolvire. În 24 octombrie ar fi împlinit 25 de ani.

„Un copil exemplar, un exemplu pentru mulţi. L-a comportament, un copil de milioane. Suntem devastaţi”, a declarat Loredana Luşcan, directoarea şcolii unde a învăţat Adrian.

Ţara noastră rămâne în topul sinistru al ţărilor cu cele mai multe decese pe şosele: peste 900 de oameni au murit în accidente rutiere de la începutul anului.

Citește și:

https://vasiledale.ro/2025/10/14/exclusivitate-politist-de-frontiera-decedat-dupa-ce-s-a-izbit-cu-atv-ul-de-bariera-de-la-trecerea-la-nivel-cu-calea-ferata-din-bocicoiu-mare-video-actualizare

Vasile Dale
Vasile Dale
Lucrează în presa din România încă din anul 1999 și a obținut, în toți acești ani, o vastă experiență jurnalistică. Din anul 2005, Vasile Dale este corespondent Antena 3 CNN și se numără printre primii corespondenți care au transmis informații și știri din nordul țării. In perioada 2005-2023 a fost si corespondent Antena 1.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT