BREAKING NEWSRecomandate

Graiul Maramureșului atrage atenția asupra unui nou atac la presa scrisă din partea Poștei Române

Cotidianul „GRAIUL Maramureșului”, cu răspândire în toate localitățile județului și cu o experiență pe piață de peste 35 de ani, atrage atenția asupra unei noi măsuri impuse de Poșta Română, care pune în pericol activitatea Presei scrise și implicit a cotidianului nostru.

Din 1 ianuarie 2026, Poșta Română vrea să majoreze din nou comisionul perceput pentru distribuirea abonamentelor la cotidiene. Creșterea este una substanțială și ar trebui să acopere indicele de inflație de 9%, precum și creșterile cu cheltuielile la utilități ale instituției, lucru care ni se pare nedrept.

Anul acesta a fost unul cu mari dificultăți financiare pentru entitatea noastră, care a trebuit deja să suporte o majorare de comision de la circa 34%, cât a fost la finele anului 2024, la aproximativ 52% cât este în prezent. O nouă creștere substanțială a comisionului este posibil să ducă la închiderea ziarului, în condițiile în care suntem singurul cotidian tipărit, rămas pe piață în județul Maramureș. Înțelegem că toate entitățile se confruntă cu greutăți financiare, dar acestea trebuie împărțite, nu aruncate exclusiv pe umerii societăților private. Într-un an de zile, aceasta ar fi a treia majorare care vizează Presa scrisă.

Pentru anul 2026 entitatea noastră speră la o negociere care să ducă la scăderea comisionului actual de aproximativ 52%. O creștere a acestuia ne va pune în mari dificultăți financiare și va duce chiar la închiderea activității. Precizăm că, în anul curent, cotidianul nostru a suportat majorările de TVA și de comision fără a transfera aceste costuri către consumatorul final, respectiv către cititorii noștri, lucru care se reflectă în prețul abonamentului, care a rămas neschimbat în 2025.

Pe această cale solicităm Poștei Române un comision echitabil pentru distribuirea abonamentelor cotidianelor, care să permită Presei scrise să-și continue activitatea. Nicio entitate privată nu poate supraviețui când oferă peste jumătate din costul unui produs, către un prestator de servicii.

Închiderea ziarului Graiul Maramureșului ar fi o mare pierdere atât pentru cititorii de la orașe, cât și pentru cei din zona rurală care nu utilizează tehnologiile moderne. În plus, această măsură va afecta grav accesul cetățenilor la informații de interes public verificate și documentate într-o perioadă în care mediul online este asaltat de conținut fals și dezinformare.

Pe fondul dispariției rețelei de distribuție a presei prin intermediul chioșcurilor private, Poșta Română este singura care, în prezent, poate mijloci accesul publicului la presa tipărită.

Solicităm persoanelor cu funcții de conducere în administrația centrală, județeană și locală, precum și parlamentarilor maramureșeni să ia atitudine împotriva acestei nedreptăți și să ne sprijine în acest demers. Ani de zile am avut o colaborare strânsă în transmiterea mesajelor către populație. Sperăm să beneficiem de sprijinul dvs și în aceste momente de cumpănă pentru presa maramureșeană.

Redacția și administrația ziarului Graiul Maramureșului!

Te-ar putea interesa si

FILTRE RUTIERE ȘI CONTROALE LA SOCIETĂȚI COMERCIALE, EFECTUATE DE POLIȚIȘTII SERVICIULUI DE INVESTIGARE A CRIMINALITĂȚII ECONOMICE

Vasile Dale

De ce Maramureș? 12 motive pentru a vizita Țara celor ”4 țări”

Vasile Dale

EXCLUSIV VIDEO: Scandal la Bârsana în parcarea unui restaurant. Polițiștii i-au cerut unui bărbat să nu filmeze, însă alții filmau fără nicio problemă

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.