BREAKING NEWSImportant

SIGURANȚA ELEVILOR, LA SIGHET ȘI SEINI: Momente de prevenire, de imortalizare a entuziasmului, dar şi de combatere şi sancţionare a unor agenţi economici

Cum educăm copiii atunci când vine vorba despre siguranţa lor? Lecţia siguranţei se susţine atât în sălile de clasă, prin dialog deschis şi constructiv, cât şi în zona unităţilor de învăţământ, în locurile în care tinerii ar putea da curs unor tentaţii precum consumul de alcool sau ţigări.

Când vine vorba despre siguranţă, există limite care trebuie respectate atât de către elevi, cât şi de către adulţi.

În acest context, ieri 6 noiembrie, la Sighetu Marmației poliţiştii au acţionat atât pe linie preventivă, cât şi pentru a combate faptele ilegale din zona Liceului Tehnologic Marmația și Școlii Gimnazială George Coșbuc.

Astfel, lecţia siguranţei rutiere a fost completată de verificarea operatorilor economici din incinta sau imediata apropiere a unităților de învățământ, fiind verificate 6 persoane juridice și legitimate 15 persoane.

Pentru neregulile constatate în baza prevederilor O.U.G. nr. 28 din 1999R privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale și ale prevederilor Legii nr. 349 din 2002 pentru prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor de tutun, au fost aplicate trei sancțiuni contravenționale.

*

La Seini, polițiștii au avut supriza de a deveni gazda unui grup de 24 de elevi din clasa I, de la Școala Nicolae Iorga din Baia Mare. Întrucât se aflau în cadrul unei excursii organizate, elevii au făcut un popas la sediul poliţiei şi pentru o oră au împletit entuziasmul cu informaţii legate de munca poliţiştilor.

Poliţiştii le-au permis vizitatorilor accesul în autospeciale şi le-au arătat aparatura din dotare. Momentele au fost surpinse şi imortalizate, iar fotografiile vorbesc de la sine.

Polițiștii vor continua aceste activități, menținerea siguranței elevilor fiind unul dintre obiectivele lor zilnice.

Te-ar putea interesa si

În PSD se cere demisia lui Ciolacu dar și reformă în partid. În Maramureș doar în Coltău, Câmpulung la Tisa, Poienile Izei și Ulmeni a câștigat Crin Antonescu, în restul județului Simion. În Baia Mare a câștigat Nicușor Dan

Vasile Dale

12 Mai – Ziua Internațională a Asistentului Medical!

Vasile Dale

INFORMARE: În acest moment în Maramureş mai sunt carantinaţi 131 de persoane, iar în izolare la domiciliu 1.912

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.