BREAKING NEWSImportant

Se redeschide Târgul de animale din Ocna Șugatag. Consiliul Județean Maramureș readuce la viață tradiția târgurilor zootehnice

Începând de joi, 13 noiembrie 2025, după o pauză de mai mulți ani se redeschide Târgul de animale din Ocna Șugatag, un eveniment de tradiție pentru comunitățile din Maramureș.

Consiliul Județean Maramureș, în parteneriat cu autoritățile locale, readuce în atenția publicului una dintre cele mai vechi forme de manifestare a spiritului rural maramureșean, târgurile de animale, locuri de întâlnire, de schimb de experiență și de promovare a crescătorilor din județ.

Președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea a declarat: „Îi înțeleg pe oamenii care, de ani de zile, mi-au spus peste tot în județ: «Domnule președinte, vrem din nou să ne întâlnim, să ne expunem animalele, să discutăm între noi, să învățăm unii de la alții.» Este o dorință puternică și legitimă, pentru că aceste evenimente nu înseamnă doar animale expuse, ci comunitate, schimb de experiență, legături între oameni și dezvoltare locală.”

Redeschiderea târgului din Ocna Șugatag face parte dintr-un program mai amplu al Consiliului Județean Maramureș de revitalizare a tradițiilor zootehnice și de sprijinire a crescătorilor de animale. După reluarea târgurilor de la Ariniș și Șomcuta Mare, Ocna Șugatag devine cel de-al treilea punct de pe harta noii rețele de târguri rurale din Maramureș.

„Rând pe rând, redeschidem toate târgurile din județ pentru ca oamenii să poată trăi din nou bucuria acestor întâlniri. Susținem crescătorii de animale și dorim ca Maramureșul să rămână un județ viu, legat de pământ, tradiție și muncă cinstită”, a subliniat președintele CJ Maramureș, Gabriel Zetea.

Evenimentul va reuni crescători de bovine, ovine și cabaline din întreg județul, reprezentanți ai asociațiilor de profil și vizitatori dornici să retrăiască atmosfera autentică a târgurilor de altădată.

Târgul de animale din Ocna Șugatag va avea loc în spațiul amenajat special de Primăria localității, joi,13 noiembrie, începând cu ora 9:00.

Te-ar putea interesa si

ÎNCĂ UNUL: Tânăr de 22 ani depus în arestul IPJ Maramureș după ce a fost depistat pozitiv la substanțe interzise. Alt puștan fără permis

Vasile Dale

Peste 2500 de copii și tineri s-au bucurat de activitățile organizate de jandarmi în taberele de vacanță, în luna iulie

Redactie

RUTIERE: Surprins cu 103 km/h și cu 0,92 mg/l alcool pur în aerul expirat în Baia Mare. Un altul depistat la volan cu peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat. Infracțiuni rutiere și la Mogoșești

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.