BREAKING NEWSImportantTara Lapusului

LĂPUȘ: Informații privind faptele comise cu violență, transmise de polițiști atât elevilor, cât și părinților

În cursul acestei săptămâni, polițiștii au desfășurat o activitate preventivă la Școala Gimnazială Lăpuș, având ca scop informarea și responsabilizarea elevilor și părinților cu privire la consecințele faptelor comise cu violență.

Acțiunea a avut un caracter interactiv și a vizat prevenirea delincvenței juvenile, a fenomenului de bullying, precum și a consumului de substanțe interzise. Participanții au primit informații despre răspunderea penală și contravențională asociată faptelor antisociale, precum și despre importanța adoptării unui comportament respectuos și responsabil în mediul școlar și în comunitate.

La activitate au participat aproximativ 50 de elevi și 40 de părinți, care au discutat deschis cu polițiștii despre situațiile de risc, modalitățile de evitare a conflictelor și mecanismele de sprijin de care pot beneficia.

Astfel de acțiuni vor continua în toate unitățile de învățământ de pe raza de competență, obiectivul principal fiind prevenirea faptelor antisociale și consolidarea unui climat sigur pentru elevi.

Te-ar putea interesa si

Cristian Niculescu-Țâgârlaș: ”PSD își bate joc de maramureșeni. PSD este frâna României manifestând un dispreț profund și o totală lipsă de respect față de categorii importante de cetățeni, fie că sunt mineri, siderurgiști, militari ori asisitenți ai persoanelor cu nevoi speciale”

Redactie

Ecograf nou pentru Secția de Pediatrie a Spitalului Județean de Urgență ”Dr. Constantin Opriș” Baia Mare

Redactie

ANUNŢ VITAL: Branşament defect pe str. Horea din Baia Mare

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.