La data de 8 decembrie a.c., în jurul orei 20.30, poliţiştii din Baia Mare au intervenit pe strada Gării pentru soluţionarea unui accident rutier, soldat cu pagube materiale.
Din verificările efectuate de poliţişti a reieşit că un bărbat de 49 de ani, din Baia Mare nu s-ar fi asigurat la efectuarea unui viraj la dreapta şi a intrat în coliziune cu un stâlp din beton.
În urma accidentului rutier, au rezultat pagube materiale.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând concentraţia de 0,94 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul a fost condus la o unitate medicală pentru prelevarea mostrelor biologice de sânge.
*****
Consecinţele infracţiunilor rutiere sunt mult mai grave decât cele ale contravenţiilor şi pot afecta pe termen lung libertatea, dreptul de a conduce, situaţia profesională şi uneori, chiar situaţia financiară a unei persoane.
De cele mai multe ori, cei care comit infracţiuni rutiere minimizează riscul, sunt influenţaţi de consumul de alcool sau alte substanţe, se autojustifică sau cedează impulsului, însă toate acesta deschid drumul deciziei greşite şi implicit, al consecinţelor.
Ieri, 8 decembrie a.c., poliţiştii maramureşeni, prezenţi pe drumurile publice, au constatat mai multe infracţiuni.
În jurul orei 14.10, poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Comunal Săpânţa, care desfăşurau activităţi de monitorizare şi control în traficul rutier, au efectuat semnalul regulamentar de oprire a unui autoturism, care circula pe D.N. 19.
Conducătorul auto nu a oprit la semnal, continuându-şi deplasarea pe o stradă din localitatea Săpânţa.
Poliţiştii au pornit în urmărirea autoturismului, utilizând semnalele acustice şi luminoase, iar după aproximativ 400 de metri au interceptat conducătoare auto, stabilind că este vorba despre o tânără de 16 ani.
Verificările efectuate au relevat că tânăra nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmaţiei, poliţiştii continuă cercetările într-un dosar penal privind săvârşirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
Ca urmare a unei alte urmăriri în trafic, iniţiată de poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Sighetu Marmaţiei, se efectuează cercetări privind săvârşirea infracţiunii de punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.
În fapt, la data de 8 decembrie a.c., în jurul orei 21.00, poliţiştii au pornit în urmărirea unui autovehicul al cărui conducător auto, care circula pe strada Iuliu Maniu din localitate, nu s-a conformat semnalului regulamentar de oprire efectuat.
În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au indentificat conducătorul auto, constatând faptul că pentru autoturismul condus, acesta deţine o autorizaţie de circulaţie provizorie expirată.
Totodată, în cazul conducătorului auto, un tânăr de 26 de ani, testarea cu aparatul etilotest a indicat concentraţia de 0,83 mg/l alcool pur în aerul expirat, astfel că acesta a fost condus la spital pentru determinarea cu exactitate a alcoolemiei.
*****
Ieri, 8 decembrie a.c., în jurul orei 21.30, un echipaj de poliţie din cadrul Poliţiei municipiului Baia Mare a depistat un tânăr de 22 de ani, care conducea o motocicletă pe stada Petru Rareş, fără să respecte obligaţia de a purta casca de protecţie.
Poliţiştii au continuat verificările în cazul tânărului, constatând faptul că acesta nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Având în vedere aspectele constatate, poliţiştii au luat măsura sancţionării contravenţionale a tânărului conform prevederilor O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice şi au întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
*
La data de 8 decembrie în jurul orei 15.40, poliţiştii din Borşa, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe strada Alexandru Ioan Cuza, au observat un motociclu care se deplasa pe drumul public, fără a avea aplicate plăcuţe cu numere de înmatriculare.
În cadrul verificărilor efectuate de poliţişti s-a stabilit că tânărul de 16 ani, care conducea motociclul, nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, precum şi faptul că motociclul în cauză nu a fost înmatriculat.
Poliţiştii au înregistrat dosar penal în cadrul căruia, sub supravegherea procurorului, efectuează cercetări privind săvârşirea infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.
*****
Ieri, 8 decembrie a.c., timp de două ore, polițiștii orașului Borșa au fost prezenți pe străzile de pe raza orașului cu scopul de a-i determina pe conducătorii auto să circule mai prudent, prin efectuarea unor controale ale autovehiculelor care circulă pe drumurile publice.
Pe lângă conducătorii auto, în atenția polițiștilor au fost și persoanele care nu respectă regulile de conviețuire socială, prevenind astfel, prin prezența lor activă, situațiile de risc și menținând un climat de ordine și siguranță publică.
În cadrul acțiunii au fost oprite și verificate 30 de autoturisme, fiind aplicate două sancțiuni contravenționale, una dintre acestea fiind pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. nr. 195 din 2002 privind circulația pe drumurile publice. De asemenea, altă sancțiune a fost aplicată în baza Legii nr. 171 din 2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice.
În fapt, polițiștii au oprit pe strada Obraței o autoutilitară încărcată cu material lemnos, la volanul căreia se afla un tânăr de 34 de ani. În urma verificărilor efectuate a reieșit faptul că pentru cantitatea de material lemnos transportată nu a fost emis aviz de însoțire. Cantitatea de material lemnos transportată ilegal a fost ridicată în vederea confiscării, conducătorul auto fiind astfel sancționat contravențional.
Acțiunea s-a derulat cu sprijinul polițiștilor de frontieră și al jandarmilor.
Valoarea totală a sancțiunilor contravenționale aplicate depășește suma de 800 de lei.
*****
Ieri, 8 decembrie a.c., polițiștii din Șomcuta Mare și cei ai posturilor de poliție arondate, au desfășurat acțiuni în localitățile de pe raza de competență.
Formând echipă cu specialiștii Registrului Auto Român Maramureș, polițiștii au oprit 20 de autoturisme pe raza orașului Șomcuta Mare, fiind aplicate, pentru neregulile constatate, 14 sancțiuni contravenționale a căror valoare depășește suma de 2.800 de lei.
Ca urmare a verificărilor efectuate, în cazul autovehiculelor care nu prezentau siguranță pe drumurile publice, polițiștii au dispus reținerea certificatelor de înmatriculare până la remedierea abaterilor constatate.
*
Tot ieri, cu sprijinul Serviciului Criminalistic și al jandarmilor, polițiștii au desfășurat activități pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale pe raza localităților Șomcuta Mare și Finteușu Mic.
Ca urmare a opririi și verificării a 36 de autoturisme, polițiștii au aplicat 11 sancțiuni contravenționale, zece dintre acestea fiind pentru abaterile constatate la regimul circulației rutiere.
De asemenea, în cazul unui autoturism al cărui proprietar nu avea încheiată o asigurare obligatorie de răspundere civilă, a fost aplicată o sancțiune pentru nerespectarea Legii nr. 132 din 2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule, fiind de asemenea reținut certificatul de înmatriculare și setul de plăcuțe de înmatriculare.

