BREAKING NEWSImportantNational

”Drumul Expres Baia Mare – Satu Mare: proiectul a primit ultimul aviz necesar și intră în etapa finală pentru obținerea finanțării”

Gabriel Zetea, președintele Consiliului Județean Maramureș anunță că proiectul Drumului Expres Baia Mare – Satu Mare (DX Baia Mare–Satu Mare) a obținut ultimul aviz necesar, respectiv avizul Comitetului Interministerial, ceea ce permite înaintarea documentației către etapa finală de finanțare. Proiectul se află în prezent în procedură de transparență publică pe site-ul Ministerului Transporturilor, urmând să primească avizele finale din partea Ministerului Finanțelor și Ministerului Dezvoltării, înainte de a ajunge pe masa Guvernului.

La preluarea mandatului, în urmă cu un an, președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea a găsit proiectul complet blocat, rămas în așteptarea unui aviz ANMR de mai bine de 18 luni. Procedurile au fost reluate integral, iar în decurs de un an de zile a fost obținută întreaga serie de avize necesare finalizării studiului de fezabilitate. Până în prezent au fost emise: avizul de mediu, avizul Administrației Naționale „Apele Române”, avizul ANMR, avizul Comisiei Tehnice CNAIR, avizul Comisiei Tehnice a Ministerului Transporturilor și avizul Comitetului Interministerial. Odată cu aceste aprobări, documentația tehnică este completă, iar proiectul poate fi supus Hotărârii de Guvern pentru finanțare și demararea lucrărilor.

Drumul Expres Baia Mare – Satu Mare, cu o lungime totală de aproximativ 60 de kilometri reprezintă o infrastructură rutieră rapidă, similară unei autostrăzi fără bandă de urgență, cu puncte cheie de conexiune: Satu Mare – Odoreu, ramificație spre Halmeu. ramificație spre Negrești-Oaș. conexiune către Seini, intersecție în zona Ardusat și finalizare în sensul giratoriu de la Metro, la intrarea în Baia Mare.

Am obținut acum ultimul aviz necesar pentru Drumul Expres Baia Mare – Satu Mare, iar următorul pas este Hotărârea de Guvern. Suntem tot mai aproape de momentul în care acest proiect devine realitate. Când am preluat mandatul, proiectul era complet blocat, pierdut în birocrație și ținut pe loc de un aviz ANMR întârziat mai bine de un an și jumătate. Atunci am luat decizia de a relua întregul parcurs procedural și, după un an de muncă intensă, avem toate avizele esențiale: de la mediu, de la Apele Române, de la ANMR, avizele tehnice ale CNAIR și ale Ministerului Transporturilor, precum și avizul final al Comitetului Interministerial.

Documentația a fost transmisă de CNAIR către Ministerul Transporturilor, iar proiectul se află în transparență publică. Da, în acest an, Drumul Expres Baia Mare – Satu Mare va ajunge pe masa Guvernului României. Fac un apel public către parlamentarii din Maramureș și Satu Mare: acesta este proiectul comunităților noastre. Haideți să susținem împreună adoptarea Hotărârii de Guvern, pentru a putea începe construcția. Împreună suntem puternici și împreună vom realiza acest drum atât de necesar. Maramureșul și Satu Mare merită această investiție”, a declarat președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea.

Biroul de Presă al Consiliului Județean Maramureș

Te-ar putea interesa si

EXCLUSIV / CAT FIGHT DE BAIA MARE – Două șoferițe și-au împărțit pumni pe strada Victoriei, după ce și-au lovit mașinile (VIDEO/FOTO)

Vasile Dale

FOTO: ,,Comoara împăratului Roș” – o nouă aventură pentru copiii de la Cavnic pregătită de un jandarm montan

Redactie

Mihai Timbuș este vicepreședintele PSD Maramureș pe domeniul Mediu/Silvic!

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.