BREAKING NEWSEvenimentMaramuresul IstoricRecomandate

EXCLUSIV: Mascații de la jandarmerie și ofițerii antidrog fac percheziții la dealerii de droguri de pe Valea Ruscovei – ACTUALIZARE / FOTO

În această dimineață procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Maramureș, ofițerii SCOA Maramureș și mascații din cadrul Jandarmeriei Maramureș fac percheziții la mai multe adrese de pe raza comunelor Ruscova și Moisei, dar și pe raza orașului Borșa.

Conform informațiilor noastre sunt vizati dealerii de substanțe interzise de pe Valea Ruscovei și Vișeu – Moisei – Borșa. Se pare că aceste acțiuni vin la o săptămână după ce doi borșeni și un ucrainean au fost prinși în Sighetu Marmației, aducând 5,5 kg de droguri (cristal). Vizate ar fi 5-6 persoane care erau dealeri pe zonele amintite mai sus.

ACTUALIZARE

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Maramureș și polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Maramureș, au documentat activitatea infracțională a 3 persoane,  cercetate pentru trafic de droguri risc și trafic de droguri de mare risc.

Din actele de urmărire penală a reieșit faptul că, pe parcursul anului 2025, persoanele cercetate ar fi procurat, deținut și vândut substanțe interzise din categoria drogurilor de risc și de mare risc, preponderent către consumatori din zona Maramureșului Istoric.

În urma celor 16 percheziții domiciliare efectuate de către polițiști, la data de 17 decembrie 2025, au fost descoperite și ridicate mai multe plicuri autosigilante, pungi și folii conținând peste 500 de grame de substanță cristalină, mai multe doze de canabis, cinci plante de canabis aflate în stadiu incipient de dezvoltare, semințe de canabis, obiecte purtând urme de substanță, mai multe articole pirotehnice, un revolver, o țeavă și un pat de pușcă, 25 de cartușe, o pușcă airsoft cu lunetă, 13.300 de euro, 31.000 de lei, peste 300 de bancnote în cupiură de 50 și 20 de euro susceptibil a fi falsificate, precum și alte mijloace de probă.

La data de 17 decembrie 2025, procurorii D.I.I.C.O.T.– Biroul Teritorial Maramureș au dispus reținerea celor 3 persoane, urmând să fie sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Maramureș cu propunere de arestare preventivă a acestora.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj-Napoca, serviciilor de combatere a criminalității organizate Bistrița Năsăud și Sălaj și jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Maramureș.

Precizăm faptul că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale, prevăzute de Codul de Procedură Penală precum și de prezumția de nevinovăție.

Te-ar putea interesa si

BAIA MARE: Accident rutier în zona Auchan, cu cinci maşini implicate (FOTO/VIDEO)

Vasile Dale

Incendiu la o casă de vacanță din Teceu Mic. A luat foc acoperișul

Redactie

BAIA MARE: Tâlhărie dejucată de o femeie cu prezenţă de spirit

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.