Raulino delivery
Anais

Știri EXCLUSIVE

De interes

ACCIDENT ÎN JUDEȚUL VECIN: O mașină s-a răsturnat în afara părții carosabile. Patru persoaner, printre care un minor, au ajuns la spital

În urmă cu puțin timp, prin apel la numărul unic de urgență 112, a fost anunțat un accident rutier produs între localitățile Babășești și Odoreu.

Din primele informații, în eveniment a fost implicat un autoturism care s-a răsturnat în afara părții carosabile. În urma accidentului au rezultat 4 persoane implicate, dintre care un minor cu vârsta de aproximativ 2 ani. Toate persoanele se aflau în afara autoturismului la sosirea forțelor de intervenție și erau conștiente.

La fața locului au intervenit: Detașamentul de Pompieri Satu Mare, cu o autospecială de descarcerare și o autospecială de stingere; Două ambulanțe aparținând Serviciului de Ambulanță Județean Satu Mare;
Echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD.

Echipajele de intervenție au acordat primul ajutor medical victimelor și au asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor. Toate cele 4 persoane implicate în accident, inclusiv minorul, au fost transportate la unități medicale pentru investigații și îngrijiri de specialitate.

Redactie
Redactie
Fondată în 2016, redacția vasiledale.ro s-a născut la intersecția dintre jurnalism și dinamismul rețelelor sociale, punând accent pe formatul video live și pe optimizarea pentru mobil. Echipa noastră s-a distins prin fact-checking riguros și o abordare vizuală modernă, adaptată consumului rapid de informație. Redacția, vasiledale.ro, a devenit rapid o voce digitală influentă în tot Maramureșul și nu numai.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT