BREAKING NEWSEvenimentRecomandate

VIDEO – CAMERĂ SUPRAVEGHERE: O mașină a ajuns în șanț la Ariniș. Acțiune de tip „Blocada” la Coltău, depistat în trafic la Budești și cercetat pentru infracțiuni rutiere

Vineri, 23 ianuarie, în jurul orei 19.30, polițiștii au fost sesizați, prin SNUAU 112, cu privire la producerea unui accident de circulație în localitatea Ariniș.

Primele verificări efectuate de polițiști au relevat faptul că un autoturism, condus de un tânăr de 20 de ani, ar fi părăsit partea carosabilă prin stânga, ulterior răsturnându-se în șanț.

În urma evenimentului rutier, conducătorul auto și o pasageră în vârstă de 60 de ani au fost transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Stimați conducători auto:
• adaptați viteza la condițiile de drum, trafic și vizibilitate, mai ales pe timp de seară,
• evitați orice factor de distragere a atenției (telefon mobil, oboseală),
• păstrați o distanță de siguranță corespunzătoare,
• respectați regulile de circulație și semnificația indicatoarelor rutiere,
• utilizați întotdeauna centura de siguranță – aceasta poate face diferența, în cazul unui accident rutier.

Siguranța în trafic depinde de fiecare dintre noi. Un moment de neatenție poate avea consecințe grave.

*****

Vineri, 23 ianuarie, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Groși, cu sprijinul jandarmilor maramureșeni, au organizat o acțiune de tip „Blocada” pe raza de competență, având ca obiectiv creșterea gradului de siguranță rutieră și prevenirea faptelor antisociale.

În intervalul orar 11.00 – 13.00, au fost oprite pentru control 65 de autoturisme care se deplasau pe raza comunei Coltău. O parte dintre conducătorii auto au fost testați cu aparatura din dotare, pentru identificarea și eliminarea din trafic a celor care pot reprezenta un pericol pentru ceilalți participanți la trafic.

Pentru abaterile constatate, polițiștii au aplicat 22 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 8.000 de lei. Totodată, au fost reținute patru certificate de înmatriculare și au fost ridicate trei seturi de plăcuțe cu numere de înmatriculare.

Astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, scopul principal fiind creșterea siguranței pe drumurile publice și prevenirea accidentelor rutiere.

*****

Ieri, 23 ianuarie a.c., în jurul orei 12.00, polițiștii orașului Cavnic și cei ai Secției 5 Poliție Rurală Ocna Șugatag, au oprit pentru control un autoturism care circula în localitatea Budești.

La volanul autoturismului a fost identificat un bărbat de 67 de ani, iar în urma verificării acestuia în bazele de date a reieșit faptul că nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

De asemenea, polițiștii au procedat la verificarea autoturismului condus, constatând faptul că nu este înmatriculat, iar plăcuțele de înmatriculare aplicate aparțin altui autovehicul.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

În cauză, polițiștii continuă cercetările sub supravegherea procurorului de caz.

Te-ar putea interesa si

MISIUNE IMPOSIBILĂ: Tânăr atacat de insecte în munții Gutâi, preluat de un elicopter SMURD. Posibil în șoc anafilactic (VIDEO)

Vasile Dale

VIDEO: O gospodărie din Firiza a fost mistuită din temelii de foc

Vasile Dale

RUTIERE: Trei maşini implicate într-un accident rueir la intersecţia bulevardelor Unirii şi Bucureşti. 10 bărbați depistați de polițiști în weekend care au condus sub influența alcoolului sau fără permis

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.