BREAKING NEWSImportant

Creativitatea prinde voce împotriva bullyingului! ,,EROUL DIN CLASĂ”- CONCURS NAȚIONAL DE CREAȚIE ADRESAT ELEVILOR DE GIMNAZIU

Inspectoratul de Poliție Județean Maramureș promovează concursul național de creație „Eroul din clasă”, dedicat elevilor de gimnaziu, parte a proiectului „Scoate violența școlară din anonimat”.

Astfel, în cadrul Proiectului național ,,Scoate violența școlară din anonimat!” derulat în anul școlar 2025-2026, în parteneriat cu Corpul Național al Polițiștilor, în perioada ianuarie – aprilie 2026, se desfășoară Concursul național de creație ,,Eroul din clasă”. Scopul este încurajarea creativității și originalității, îmbunătățirea abilităților de colaborare, comunicare și design grafic, stimularea gândirii critice, cultivarea și dezvoltarea spiritului de competiție și fair-play, cât și provocarea elevilor de a contribui la crearea unei atmosfere mai sigure și mai respectuoase în școală.

Concursul se adresează elevilor de gimnaziu, se desfășoară între echipe formate din minimum 2 și maximum 4 elevi pe nivel de clasă și constă în realizarea unui pliant informativ pentru prevenirea și gestionarea eficientă a bullyingului.

Pliantul informativ va fi realizat pe baza Ghidului ,,Eroul din clasă” și trebuie să conțină informații relevante și concise despre bullying, să fie atractiv, ușor de citit, cu imagini și grafică semnificative și să transmită un mesaj clar și pozitiv despre importanța prevenirii și gestionării eficiente a bullyingului.

,,Eroul din clasă” este un Ghid de prevenire și gestionare eficientă a bullyingului, realizat cu sprijinul Fundației NEUROATIPIC, ce a fost elaborat pentru elevi cu scopul de a-i învăța pe aceștia ce este important de știut despre bullying, de a înțelege formele pe care bullying-ul le poate lua, precum și ce este de făcut pentru prevenirea acestor situații. Ghidul poate fi descărcat de pe site-ul www.sigurantascolara.ro

Participarea la Concurs este condiționată de transmiterea pliantului informativ realizat, însoțit de formularul de înscriere completat de profesorul coordonator și de acordurile privind prelucrarea datelor cu caracter personal pe link-ul dedicat.

Pentru stabilirea câștigătorilor se va organiza o singură etapă de jurizare.

Astfel, la nivelul Direcției Siguranța Școlară va fi formată o comisie, care pe baza criteriilor de jurizare stabilite va decide pliantele informative câștigătoare la nivel național în funcție de punctajul acumulat.

CALENDARUL DE DESFĂȘURARE A CONCURSULUI:

30.01.2026 – Lansarea Concursului

09.02-15.03.2026 – Înscrierea elevilor care doresc participarea la Concurs

16.03-31.03.2026 – Constituirea comisiei centrale, evaluarea pliantelor informative și stabilirea câștigătorilor de la nivel naţional

01-05.04.2026 – Premierea elevilor și mediatizarea pliantelor informative desemnate câștigătoare la nivel naţional

Descarcă Regulamentul de participare : https://sigurantascolara.ro/wp-content/uploads/2026/01/Concurs-Eroul-din-clasa-regulament.pdf

Vezi Ghiduri: https://sigurantascolara.ro/ghiduri-pentru-prevenirea-si-gestionarea-bullyingului-in-scoli/

Te-ar putea interesa si

APM Maramureș – Punct de vedere raportat la declarația domnului Ionel Ovidiu Bogdan, titular al proiectului ,,Construire variantă de ocolire Baia Mare”, apărută pe rețeaua de socializare facebook

Vasile Dale

FOTO: A luat foc acoperișul unei case din Lăschia

Redactie

JAF ÎN BAIA MARE: Au furat seiful cu bani dintr-un apartament folosindu-se de o ”cheie potrivită” de spart butuci

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.