Mesaj 8 Martie
Raulino delivery

Știri EXCLUSIVE

De interes

RUTIERE: 1.28 mg/l alcool pur în aerul expirat, lipsa permisului de conducere, la Coltău. Șoferiță prinsă cu 135 km/h pe o stradă din Baia Mare. Blocada la Borșa

Astă-noapte, în jurul orei 00:30, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Groși au oprit pentru control un autoturism condus în localitatea Coltău.

La volan a fost identificat un bărbat în vârstă de 38 de ani, din Baia Mare.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta nu deține permis de conducere, iar testarea cu aparatul etilotest a indicat valoarea de 1.28 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Bărbatul a fost condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice de sânge, iar în cauză a fost întocmit dosar penal și se efectuează cercetări în vederea dispunerii măsurilor legale.

*****

O tânără de 24 de ani a fost surprinsă de polițiști, în această dimineață, puțin după ora 08.00, circulând cu 135 km/h, în municipiul Baia Mare, pe strada Europa.

Pentru abaterea constatată, polițiștii au dispus reținerea permisului de conducere pentru 90 de zile, iar conducătoarea auto a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 1.822 de lei.

Viteza excesivă ucide, iar depășirea limitelor legale transformă orice drum într-un pericol real. O astfel de viteză, pe o stradă dintr-o localitate, nu lasă loc de reacție, ci doar de tragedii, iar o fracțiune de secundă poate face diferența dintre viață și moarte.

*****

Polițiștii din Borșa au desfășurat, astă-noapte, o acțiune de amploare, în sistem integrat, pentru prevenirea și combaterea conducerii autovehiculelor sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive.

Activitățile au fost realizate cu sprijinul jandarmilor, polițiștilor de frontieră și ai Grupei Canine, pe anumite tronsoane de drum de pe raza de competență.

În teren s-a acționat cu mai multe autospeciale, fiind instituite filtre rutiere în cadrul cărora au fost oprite pentru control 61 de autovehicule.

Pentru depistarea conducătorilor auto care încalcă legislația rutieră au fost utilizate aparate etilotest și aparate pentru testarea consumului de substanțe psihoactive.

Acțiunea a avut ca obiectiv principal prevenirea accidentelor rutiere și responsabilizarea participanților la trafic, în vederea creșterii gradului de siguranță pe drumurile publice din județ.

*****

COMBATEREA VITEZEI EXCESIVE: sancțiuni de peste 56.000 de lei aplicate de polițiști. 7 șoferi și-au pierdut dreptul de a conduce, fiindu-le reținute permisele de conducere

Momentele de teribilism și grabă pot produce tragedii pe drumurile publice.

Pentru prevenirea unor incidente și depistarea conducătorilor auto care nu respectă limitele legale de viteză, polițiștii Serviciului Rutier au organizat o altă acțiune, de amploare, pe anumite tronsoane de drum de pe raza județului.

Astfel, cele mai multe verificări au fost efectuate pe DN 18 și DN1C, iar scopul a fost depistarea celor care conduc cu viteza excesivă sau neadaptată condițiilor de drum.

Au fost oprite pentru control 63 de autovehicule și pentru abaterile constatate au fost aplicate 51 de sancțiuni contravenționale, 32 dintre acestea pentru depășirea limitelor legale de viteză.

Valoarea sancțiunilor aplicate a depășit suma de 56.000 de lei. De asemenea, polițiștii au reținut șapte permise de conducere și au retras două certificate de înmatriculare.

Redactie
Redactie
Fondată în 2016, redacția vasiledale.ro s-a născut la intersecția dintre jurnalism și dinamismul rețelelor sociale, punând accent pe formatul video live și pe optimizarea pentru mobil. Echipa noastră s-a distins prin fact-checking riguros și o abordare vizuală modernă, adaptată consumului rapid de informație. Redacția, vasiledale.ro, a devenit rapid o voce digitală influentă în tot Maramureșul și nu numai.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT