Raulino delivery
Anais

Știri EXCLUSIVE

De interes

EXCLUSIV: 4 dintre bătăușii din centrul Sighetu Marmației au fost săltați și reținuți. Aduși în arestul Poliției (VIDEO)

În această seară 4 dintre tinerii implicați în bătaia din centrul municipiului Sighetu Marmației au fost ridicați de la domicilii. Procurorii au dispus reținerea lor pentru 24 de ore. Mâine vor fi prezentați instanței cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Ei sunt cercetați pentru comiterea infracțiunilor tulburarea liniștii și ordinii publice și loviri și alte violențe. Cei patru au fost aduși în arestul Poliției din Maramureș.

UPDATE: PATRU BĂRBAȚI REȚINUȚI ÎN CAZUL AGRESIUNII DIN MUNICIPIUL SIGHETU MARMAȚIEI

În continuarea cercetărilor privind incidentul petrecut în municipiul Sighetu Marmației, în care 5 bărbați s-ar fi agresat fizic reciproc, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Sighetu Marmației au dispus, în urma administrării probatoriului, reținerea pentru 24 de ore a patru bărbați, cu vârste cuprinse între 20 și 34 de ani, bănuiți de comiterea faptelor.

Astfel, la data de 16 februarie a.c., cei în cauză au fost introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș, urmând ca, în cursul zilei de mâine, să fie prezentați magistraților cu propunere de arestare preventivă.

Reamintim că, ulterior sesizării din data de 14 februarie a.c., polițiștii, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației, efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Facem precizarea că în cazul prezentat, efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal, reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție. Inspectoratul de Poliție Județean Maramureș transmite că actele de violență nu sunt tolerate, iar orice faptă de acest gen este tratată cu maximă seriozitate, fiind urmate toate procedurile legale pentru tragerea la răspundere a celor vinovați.

Citește și: https://vasiledale.ro/2026/02/16/exclusiv-video-macel-in-sighet-s-au-batut-cu-macetele-in-centrul-orasului/

Vasile Dale
Vasile Dale
Lucrează în presa din România încă din anul 1999 și a obținut, în toți acești ani, o vastă experiență jurnalistică. Din anul 2005, Vasile Dale este corespondent Antena 3 CNN și se numără printre primii corespondenți care au transmis informații și știri din nordul țării. In perioada 2005-2023 a fost si corespondent Antena 1.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT