Raulino delivery
Anais

Știri EXCLUSIVE

De interes

Polițiștii și inspectorii antifraudă, acțiune comună pentru combaterea ilegalităților economice

La data de 16 februarie a.c., poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au organizat şi executat pe raza judeţului o acţiune în sistem integrat, împreună cu specialiști din cadrul Direcției Regionale Antifraudă 6 Oradea, pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor ilicite de natură economico-financiară, care aduc atingere bugetului consolidat al statului.

Astfel, pe parcursul derulării acţiunii, poliţiştii au vizat transportul de mărfuri cu risc fiscal ridicat, transportul şi comercializarea de cereale, susceptibile că ar proveni din extern, contrabanda cu tutun şi comercializarea de produse alimentare.

În proximitatea localităţilor Petrova, Repedea şi Moisei au fost instituite filtre rutiere în cadrul cărora au fost efectuate verificări în ceea ce priveşte legalitatea documentelor privind transportul produselor cu risc fiscal ridicat, precum şi a celor prevăzute de actul normativ care reglementează regimul circulaţiei pe drumurile publice.

În urma controalelor efectuate, pentru abaterile constatate, poliţiştii au aplicat 19 sancţiuni contravenţionale în cuantum de aproximativ 13.000 de lei.

De asemenea, au fost aplicate măsuri complementare, fiind reţinute 5 certificate de înmatriculare şi retras un set de plăcuţe cu numere de înmatriculare.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul poliţiştilor din cadrul Serviciului de Ordine Publică, Serviciului Rutier, precum şi de sprijinul poliţiştilor din cadrul Secţiei 4 Poliţie Rurală Leordina.

Redactie
Redactie
Fondată în 2016, redacția vasiledale.ro s-a născut la intersecția dintre jurnalism și dinamismul rețelelor sociale, punând accent pe formatul video live și pe optimizarea pentru mobil. Echipa noastră s-a distins prin fact-checking riguros și o abordare vizuală modernă, adaptată consumului rapid de informație. Redacția, vasiledale.ro, a devenit rapid o voce digitală influentă în tot Maramureșul și nu numai.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT