Raulino delivery
Anais

Știri EXCLUSIVE

De interes

Activitate preventivă desfășurată la Liceul Tehnologic Poienile de Sub Munte

Polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș au desfășurat o activitate informativ-preventivă la Liceul Tehnologic Poienile de Sub Munte, în cadrul demersurilor privind creșterea gradului de siguranță în mediul școlar.

Întâlnirea cu elevii a avut un caracter interactiv, discuțiile vizând siguranța în mediul online, prevenirea faptelor comise cu violență, a bullyingului, cât și discuții referitoare la răspunderea penală a minorilor.

Polițiștii le-au explicat tinerilor care sunt consecințele legale ale implicării în fapte antisociale și, de asemenea, au fost încurajați să contribuie activ la menținerea unui climat sigur în școală.

La activitate au participat 150 de copii și 7 cadre didactice, elevii adresând întrebări și împărtășind situații cu care se pot confrunta în mod real.

Astfel de întâlniri vor continua și în perioada următoare, întrucât prevenirea și educația reprezintă instrumente esențiale pentru formarea unor tineri informați, responsabili și implicați în comunitate.

Redactie
Redactie
Fondată în 2016, redacția vasiledale.ro s-a născut la intersecția dintre jurnalism și dinamismul rețelelor sociale, punând accent pe formatul video live și pe optimizarea pentru mobil. Echipa noastră s-a distins prin fact-checking riguros și o abordare vizuală modernă, adaptată consumului rapid de informație. Redacția, vasiledale.ro, a devenit rapid o voce digitală influentă în tot Maramureșul și nu numai.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT