BREAKING NEWSMaramuresul IstoricRecomandate

EXCLUSIV!!!! Avem imaginile în care medicul de la CPU Borșa este lovit cu pumnul în gură!

Vă adresez prezenta sesizare în legătură cu incidentul recent petrecut în cadrul unității medicale, unde un cadru medical a fost agresat în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu.

Având în vedere gravitatea situației, consider că este necesară o analiză urgentă a modului în care serviciul de pază și-a îndeplinit atribuțiile legale și contractuale.

Conform Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor, unitățile publice au obligația de a asigura măsuri eficiente de protecție, iar agenții de pază au responsabilitatea de a preveni și interveni în situații care pun în pericol integritatea persoanelor aflate în incintă.

În acest context, solicit clarificări cu privire la următoarele aspecte:

1.Câți agenți de pază se aflau în serviciu la momentul incidentului și unde erau poziționați?
2.De ce nu a existat o intervenție promptă pentru prevenirea sau stoparea agresiunii?

  1. A fost respectat planul de pază avizat conform Legii 333/2003?

4.Ce măsuri disciplinare sau administrative au fost dispuse, dacă s-au constatat deficiențe?
5.Ce măsuri concrete veți implementa pentru a preveni repetarea unor astfel de situații?

Consider că siguranța personalului medical trebuie să reprezinte o prioritate absolută, mai ales în secțiile cu risc crescut, precum CPU/Urgente. Lipsa unei intervenții eficiente a pazei ridică semne serioase de întrebare privind eficiența sistemului actual de protecție.

Vă rog să dispuneți o verificare urgentă a modului de respectare a obligațiilor legale și să îmi comunicați, în termen legal, concluziile și măsurile adoptate.

Vă mulțumesc anticipat pentru atenția acordată acestei sesizări și pentru măsurile pe care le veți lua în vederea asigurării unui climat de siguranță pentru personal și pacienți.

Te-ar putea interesa si

ÎNNOIRE PARC AUTO: 15 autospeciale noi, în dotarea IPJ Maramureş

Vasile Dale

ACADEMIA DE POLIȚIE: Maramureșeanul Ionuț Cozma, mezinul „plutonului 5”, desemnat Mister BOBOC 2019 (FOTO)

Vasile Dale

BĂRBAT ARESTAT PREVENTIV PENTRU CONTRABANDĂ: Peste 22.000 de pachete de țigarete ridicate de polițiști în urma unor percheziții

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.