Raulino delivery
Anais

Știri EXCLUSIVE

De interes

EXCLUSIV: Imagini jenante pentru polițiștii maramureșeni: își golesc de gunoaiele direct din autospeciale pe unde apucă. Anchetă acum la IPJ Maramureș (VIDEO)

Situație halucinantă pe o stradă din municipiul Baia Mare. Trei angajați ai IPJ Maramureș s-au apucat să golească autospecialele de poliție de lucrurile de care nu mai au nevoie (cartoane, hârtii etc., etc.). Curios este faptul că fac acest lucru, deși IPJ Maramureș are contact cu o firmă care ridică deșeurile direct de la sediul poliției.

De această dată, imaginile surprinse de un cititor www.vasiledale.ro în cursul după amiezii de ieri arată adevărata realitate. În timp ce locuitorii municipiului Baia Mare sunt sancționați contravențional dacă își aduc deșeurile menajere sau nu în alt cartier decât cel în care își au domiciliul, iată că trei angajați ai Poliției tocmai asta fac: calcă în picioare hotărârile Consiliului Local Baia Mare. Ei și-au încărcat autospecialele de poliție cu cartoane și alte deșeuri și le-au adus tocmai pe strada Mărășești pentru a le goli. Conform imaginilor, polițiștii au umplut cu deșeuri trei containere, iar pe cel de-al patrulea pe jumătate. În mod normal, acestea sunt pentru locuitorii din cartier, nicidecum pentru angajații IPJ Maramureș.

Ce spune IPJ Maramureș

Ca urmare a imaginilor video apărute în spațiul public în care trei persoane sunt surprinse în timp ce descărcau ambalaje din carton dintr-un autoturism și le depozitau într-un loc special amenajat din municipiul Baia Mare, Compartimentul de Relații Publice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Maramureș este abilitat să comunice următoarele:

Cele trei persoane sunt angajate ale Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș.

Pentru stabilirea stării de fapt, la nivelul Inspectoratului de Poliție Judeţean Maramureș, prin compartimentului de specialitate, se vor declanșa verificări interne.

În final să mai spunem și faptul că am cerut un punct de vedere al Poliției Locale Baia Mare. Ei sunt cei care ar trebui să aplice legea în astfel de cazuri.

Vasile Dale
Vasile Dale
Lucrează în presa din România încă din anul 1999 și a obținut, în toți acești ani, o vastă experiență jurnalistică. Din anul 2005, Vasile Dale este corespondent Antena 3 CNN și se numără printre primii corespondenți care au transmis informații și știri din nordul țării. In perioada 2005-2023 a fost si corespondent Antena 1.

1 COMENTARIU

  1. Vai de mine si de mine … ce a ajuns lumea asta … sa arunce politistii gunoiul la pubela … doamne pazeste!!! Sa nu respecte ei legea tiganeasca, pardon, locala, si sa arunce pe drum ca tot omul … mai, mai, rusine!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT