Salvatorii montani intervin în aceste momente pentru salvarea a 3 cetățeni ucraineni aflați în dificultate în zona Vârfului Corbu, la o altitudine de peste 1600 de metri.
Apelul a venit prin 112, iar colegii de la STS au reușit să ne ofere coordonatele exacte ale persoanelor care au solicitat sprijinul, lucru esențial pentru reușita misiunii.
Pe munte zăpada măsoară mult peste 1 metru. Pentru a putea înainta și a ajunge la timp, salvatorii montani urcă pe schiuri de tură.
La această misiune deosebit de grea, echipa Salvamont Maramureș (structură profesionistă de salvare montană a Consiliului Județean Maramureș) acționează umăr la umăr alături de colegii de la Poliția de Frontieră Poienile de sub Munte.
Obiectivul principal este găsirea celor trei persoane, acordarea primului ajutor medical și extragerea lor în siguranță de pe munte.
Misiune de salvare încheiată cu succes! În această dimineață, echipele de intervenție au reușit să-i recupereze în siguranță pe cei 3 cetățeni ucraineni (doi în vârstă de 25 de ani și unul de 27 de ani) rătăciți pe munte.
Starea victimelor și intervenția:
Cei trei tineri au fost găsiți epuizați fizic, deshidratați și în stare de hipotermie ușoară. Salvatorii noștri montani au intervenit prompt: le-au oferit ceai cald pentru reîncălzire, le-au evaluat starea de sănătate și i-au coborât în siguranță de pe traseul montan.
Finalul misiunii
În jurul orei 06:40 în această dimineață, persoanele recuperate au fost predate în grija Poliției de Frontieră. Salvatorii s-au retras cu bine la baza Salvamont, pregătiți pentru următoarele apeluri.
Felicitări echipelor pentru profesionalism și reacția rapidă!




