Raulino delivery
Anais

Știri EXCLUSIVE

De interes

Rezultatele misiunilor de asigurare și menținere a ordinii publice ale jandarmilor maramureșeni din acest sfârșit de săptămână

În acest sfârșit de săptămână, aproximativ 120 de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Maramureș au efectuat peste 50 de misiuni de asigurare și menținere a ordinii publice, atât pe raza localităților de competență, cât și în stațiunile turistice și pe traseele montane.

În această perioadă, în cadrul misiunilor specifice, au fost legitimate aproape 80 de persoane și, în urma abaterilor legale constatate cu prilejul verificărilor, jandarmii au aplicat mai multe sancțiuni contravenționale în valoare de aproape 10.000 de lei.

Majoritatea sancțiunilor au fost aplicate pentru tulburarea liniștii publice, consum de alcool în spații nepermise, dar și pentru accesul pe pârtia de schi fără echipament adecvat.

Jandarmeria Maramureș își reafirmă angajamentul de a fi mereu în slujba comunității, asigurându-i totodată pe cetățeni de aplicarea fermă a legii și de protecția participanților.

Redactie
Redactie
Fondată în 2016, redacția vasiledale.ro s-a născut la intersecția dintre jurnalism și dinamismul rețelelor sociale, punând accent pe formatul video live și pe optimizarea pentru mobil. Echipa noastră s-a distins prin fact-checking riguros și o abordare vizuală modernă, adaptată consumului rapid de informație. Redacția, vasiledale.ro, a devenit rapid o voce digitală influentă în tot Maramureșul și nu numai.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT