Știri EXCLUSIVE

De interes

1.34 IN ETILOTEST: Șofer „mangă” la volan, proiectat cu mașina în șanț după ce a rupt două indicatoare (video)

Un accident de circulație s-a produs în această seară pe Bulevardul Independenței din Baia Mare. Potrivit primelor informații, un autoturism care se deplasa dinspre centrul comercial Vivo către ieșirea din oraș ar fi pătruns în sensul giratoriu fără ca șoferul să adapteze viteza la condițiile de drum.

Mașina a trecut peste sensul giratoriu, a rupt două indicatoare rutiere și a fost proiectată în șanțul de pe marginea carosabilului. Impactul a provocat avarii autoturismului, însă, din fericire, nu au fost înregistrate victime care să necesite transportul de urgență la spital.

Polițiștii ajunși la fața locului l-au testat pe conducătorul auto cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 1,34 mg/l alcool pur în aerul expirat. Atât șoferul, cât și pasagerul aflat pe locul din dreapta au refuzat transportul la spital pentru îngrijiri medicale.

Conducătorul auto a fost însă condus la Unitatea de Primiri Urgențe pentru recoltarea probelor biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

Redactie
Redactie
Fondată în 2016, redacția vasiledale.ro s-a născut la intersecția dintre jurnalism și dinamismul rețelelor sociale, punând accent pe formatul video live și pe optimizarea pentru mobil. Echipa noastră s-a distins prin fact-checking riguros și o abordare vizuală modernă, adaptată consumului rapid de informație. Redacția, vasiledale.ro, a devenit rapid o voce digitală influentă în tot Maramureșul și nu numai.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT