Raulino delivery
Anais

Știri EXCLUSIVE

De interes

Deputatul PNL Ionel Bogdan s-a întâlnit cu reprezentanți ai marilor companii franceze din România

Deputatul PNL de Maramureș, Ionel Bogdan, a organizat astăzi, la cererea Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Franceză din România (CCIFER), o întâlnire de lucru între reprezentanți ai unor companii importante și conducerea Comisiei pentru buget, finanțe și bănci din Camera Deputaților.

Potrivit acestuia, dialogul a avut ca temă principală necesitatea menținerii unui cadru fiscal stabil și predictibil, esențial pentru dezvoltarea investițiilor și crearea de locuri de muncă în România.

Ionel Bogdan a subliniat că mesajul transmis de mediul de business a fost unul foarte clar: predictibilitatea fiscală este decisivă pentru reluarea și extinderea investițiilor, și că investitorii au nevoie de stabilitate și de reguli fiscale clare pentru a putea planifica pe termen lung.

Acesta a punctat că decizia Guvernului de a reduce, iar ulterior de a elimina impozitul minim pe cifra de afaceri (IMCA) a fost primită pozitiv de mediul de afaceri, investitorii subliniind ca această linie de predictibilitate și corectitudine fiscală să fie menținută.

În același context, deputatul liberal a făcut referire și la declarațiile recente ale liderului PSD, Sorin Grindeanu: ”Discuția a fost aplicată și lămuritoare, mai ales în contextul declarațiilor recente, pe care le consider nefericite, ale liderului PSD, Sorin Grindeanu, care a criticat anularea IMCA, sugerând, în mod populist, că statul ar fi renunțat să ia bani ”de la bogați”. Realitatea este însă mult mai simplă: IMCA a afectat investițiile în România. Unele companii și-au regândit planurile de investiții pe următorii cinci ani și au început să se orienteze către state concurente României.”

Acesta a subliniat că România are nevoie de un parteneriat corect între stat și mediul de afaceri.

„Guvernul condus de Ilie Bolojan a făcut un pas important în această direcție printr-o abordare bazată pe onestitate, stabilitate și dialog. Fără investiții și fără companii care creează locuri de muncă, protecția socială invocată populist de PSD rămâne doar o poveste electorală. Economia reală are nevoie de predictibilitate, nu de populism”, a mai spus Ionel Bogdan.

La întâlnirea de astăzi au fost prezenți reprezentanți ai unor mari investitori, precum Dacia-Renault, Forvis Mazars, Lagardere și alți membri ai CCIFER, precum și parlamentari din mai multe grupuri politice: Bogdan Huțucă, președintele Comisiei pentru buget, finanțe și bănci din Camera Deputaților, Adrian Câciu (PSD), Echert Adrian (USR) și Firczak Iulius Marian (Grupul minorităților naționale).

Redactie
Redactie
Fondată în 2016, redacția vasiledale.ro s-a născut la intersecția dintre jurnalism și dinamismul rețelelor sociale, punând accent pe formatul video live și pe optimizarea pentru mobil. Echipa noastră s-a distins prin fact-checking riguros și o abordare vizuală modernă, adaptată consumului rapid de informație. Redacția, vasiledale.ro, a devenit rapid o voce digitală influentă în tot Maramureșul și nu numai.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT