Incendiu de vegetație scăpat de sub control la ieșirea din Vișeul de Jos spre Leordina, în zona cunoscută de localnici sub denumirea de ”La Pasaj”.
Cel mai probabil de la curățarea unor terenuri s-au aprins resturile iar focul a scăpat de sub control. În acest moment a pătruns într-o zonă împădurită greu accesibilă.



Pompierii militari de la Vișeu de Sus dar și pompierii civili de la Vișeul de Jos au fost trimiși în fața locului pentru a interveni.
Actualizare
La această oră, pompierii maramureșeni intervin simultan pentru lichidarea mai multor incendii de vegetație produse pe raza judetului:
- în localitatea Mesteacăn
- în localitatea Poienile de sub Munte
- în localitatea Bogdan Vodă
- pe raza localității Botiza
Pentru gestionarea incendiului din zona Botiza-Poienile Izei, au fost mobilizate forțe de intervenție atât din cadrul punctului de lucru Bogdan Vodă, cât și a Detașamentului de Pompieri Sighetu Marmației. Totodată, au fost solicitate în sprijin serviciile voluntare pentru situații de urgență din cele două comune și personalul Ocolului Silvic.









