În seara de 18 martie a.c., polițiștii din cadrul poliției orașelor Tăuții Măgherăuș și Seini au oprit pentru control pe strada Cuza Vodă din localitatea Seini un autoturism.
La volanul autoturismului a fost identificat un bărbat de 34 de ani.
Polițiștii au procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest rezultatul indicând o concentrație de 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul a fost condus la o unitate medicală pentru prelevarea mostrelor biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
De asemenea, polițiștii au procedat la verificarea autoturismului în bazele de date, reieșit faptul că înmatricularea acestuia este suspendată, motiv pentru care bărbatul a fost sancționat contravențional și s-a dispus reținerea certificatului de înmatriculare.
*****
Polițiștii maramureșeni acționează permanent pentru menținerea siguranței pe drumurile publice și pentru prevenirea accidentelor rutiere prin supravegherea traficului.
Astfel, pe parcursul zilei de ieri, 18 martie a.c., polițiștii orașelor Seini,Tăuții Măgherăuș și Baia Sprie au desfășurat o acțiune pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale și reducerea numărului de evenimente rutiere.
Pe parcursul celor două acțiuni au fost oprite și verificate 35 de autoturisme și au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. nr. 195 din 2002 privind circulația pe drumurile publice, 28 de sancțiuni contravenționale.
În cazul a trei autoturisme, care nu prezentau siguranță pe drumurile publice, polițiștii au dispus reținerea certificatelor de înmatriculare. De asemenea, în cazul a doi conducători auto, care nu au respectat prevederile legale a fost dispusă reținerea permiselor de conducere.
Acțiunea s-a desfășurat cu sprijinul și sub coordonarea Serviciului Rutier.
Valoarea totală a sancțiunilor contravenționale aplicate depășește suma de 16.000 de lei.
****
Depistat pe un bulevard de pe raza municipiului Baia Mare, în timp ce conducea un autoturism radiat din circulație
În dimineața zilei de ieri, 18 martie a.c., polițiștii din Baia Mare au oprit și verificat un autoturism care circula pe bulevardul Regele Ferdinand din localitate.
La volan a fost identificată o femeie de 43 de ani.
În urma verificărilor efectuate de polițiști în bazele de date a reieșit ca autoturismul condus de aceasta este radiat din circulație.
În continuare, sub supravegherea procurorului de caz, polițiștii efectuează cercetări într-un dosar penal întocmit pentru săvârșirea infracțiunii de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.








