Un incendiu izbucnit la un autoturism a mobilizat, în această seară, echipajele de intervenție din cadrul Detașamentului de Pompieri Carei. Incidentul a avut loc între localitățile Tiream și Ghenci. La sosirea pompierilor la locul solicitării, incendiul era deja lichidat. În urma verificărilor efectuate, salvatorii au constatat că în interiorul autoturismului au ars mai multe materiale combustibile. Cercetările sunt continuate pentru stabilirea cauzei probabile a izbucnirii incendiului.
Din interiorul mașinii a fost extrasă o victimă, un bărbat în vârstă de aproximativ 50 de ani, care prezenta arsuri la nivelul membrelor și feței. Acesta a fost preluat de echipajele medicale și urmează să fie transportat la o unitate spitalicească pentru îngrijiri de specialitate. Intervenția a fost asigurată cu autospeciale de stingere, descarcerare și un echipaj de prim ajutor, încadrate cu personal militar.
Ce spun POMPIERII: ”În această seară, echipajele de intervenție din cadrul Detașamentului de Pompieri Carei au fost alertate pentru gestionarea unei situații de urgență, constând într-un autoturism incendiat, între localitățile Tiream și Ghenci. La sosirea forțelor la locul intervenției, incendiul era deja lichidat. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că în interiorul autoturismului au ars materiale combustibile, echipajele continuând cercetările pentru stabilirea cauzei probabile a izbucnirii incendiului.
Din autoturism a fost extrasă o victimă, de aproximativ 50 de ani, care prezenta arsuri la nivelul membrelor și feței. Aceasta a fost preluată de echipajele medicale și urmează să fie transportată la o unitate spitalicească pentru îngrijiri de specialitate. Intervenția a fost asigurată cu autospeciale de stingere, descarcerare și echipaj de prim ajutor, încadrate cu personal militar”.
Sursa presaSM









