Raulino delivery
Anais

Știri EXCLUSIVE

De interes

ÎN TRAFIC: Șofer din Moisei prins băut la volan în Borșa, mopedist de 19 ani, depistat fără permis și cu alcoolemie

La data de 28 martie a.c., în jurul orei 22.30, polițiștii din Borșa, care desfășurau activități specifice în traficul rutier, au oprit pentru control un autoturism condus de către un tânăr de 29 de ani, din localitatea Moisei.

După ce au verificat legalitatea documentelor deținute, polițiștii au efectuat testarea pentru consumul de alcool în cazul conducătorului auto, iar rezultatul a indicat concentrația de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În vederea determinării cu exactitate a alcoolemiei, tânărul a fost condus la spital pentru prelevarea mostrelor biologice de sânge.

În cauză, față de cele constatate, polițiștii continuă cercetările.

*****

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Sighetu Marmației au întocmit dosar penal pentru mai multe infracțiuni constatate la regimul rutier, iar sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației continuă cercetările în vederea dispunerii măsurilor legale.

În fapt, azi-noapte, în jurul orei 02.20, polițiștii au observat că din dinspre localitatea Sarasău înspre municipiul Sighetu Marmației circula un moped, al cărui conducător, la vederea polițiștilor aflați în filtru rutier, s-a oprit într-o parcare.

Polițiștii au interceptat conducătorul mopedului, stabilind că este vorba despre un tânăr de 19 ani, din localitatea Câmpulung la Tisa.

Verificările efectuate de polițiști în bazele de date au relevat că cel în cauză nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, precum și faptul că mopedul nu este înmatriculat sau înregistrat.

Întrucât tânărul emana halenă alcoolică, a fost efectuată testarea cu aparatul etilotest, rezultatul indicând concentrația de 0,52 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Acesta a fost condus la spital pentru prelevarea mostrelor biologice.

Reamintim faptul că aceste alegeri, precum conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și conducerea unui vehicul fără permis de conducere reprezintă un pericol major pentru siguranța rutieră și se pedepsesc conform prevederilor legale în vigoare.

Polițiștii recomandă tuturor participanților la trafic să adopte un comportament responsabil și să nu conducă autovehicule după consumul de alcool sau substanțe psihoactive sau dacă nu dețin permis de conducere.

*****

Prezența polițiștilor rutieri în stradă și verificările efectuate cu rigurozitate evidențiază importanța respectării indicațiilor acestora și a normelor rutiere, acționând permanent pentru siguranța cetățenilor și prevenirea unor evenimente cu consecințe grave.

În această dimineață, în jurul orei 08.30, polițiștii din Baia Mare, în timp ce se aflau pe strada Cuza Vodă din municipiu, au oprit pentru control un autoturism, condus de un bărbat de 44 de ani.

Cu ocazia verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că șoferul nu ar deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Totodată, autoturismul i-ar fi fost încredințat de către pasagera din dreapta, o femeie de 42 de ani, deși ar fi știut că bărbatul nu deține permis de conducere.

La data de 28 martie a.c., în jurul orei 17:20, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Vișeu de Sus au observat că autoturismul care se deplasa în fața autospecialei de poliție, pe strada Vinului din localitate, la un moment dat a oprit, iar pasagerul de pe locul din dreapta față și conducătorul auto au făcut schimb de locuri, după care și-au continuat deplasarea.

Polițiștii au oprit autoturismul în cauză stabilind faptul că un bărbat de 48 de ani i-ar fi încredințat autoturismul fiului său de 14 ani, iar acesta din urma l-ar fi condus pe drumurile publice, fără să dețină permis de conducere.

În ambele situații, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și încredințarea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere pentru a fi condus pe drumurile publice de către o persoană despre care se știe că nu deține permis de conducere.

Recomandăm tuturor participanților la trafic să nu conducă autovehicule fără permis de conducere, să respecte legislația rutieră în vigoare și indicațiile polițiștilor, pentru siguranța proprie și a celorlalți participanți la trafic.

Indiferent de condițiile meteo, polițiștii vor continua să acționeze pentru siguranța cetățenilor și pentru aplicarea măsurilor legale față de persoanele care pun în pericol grav atât siguranța publică, cât și siguranța rutieră.

Redactie
Redactie
Fondată în 2016, redacția vasiledale.ro s-a născut la intersecția dintre jurnalism și dinamismul rețelelor sociale, punând accent pe formatul video live și pe optimizarea pentru mobil. Echipa noastră s-a distins prin fact-checking riguros și o abordare vizuală modernă, adaptată consumului rapid de informație. Redacția, vasiledale.ro, a devenit rapid o voce digitală influentă în tot Maramureșul și nu numai.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT