Raulino delivery
Anais

Știri EXCLUSIVE

De interes

FOTO / VIDEO: Cinci morți pe DN1F, Satu Mare – Cluj. Impact între două camioane și un autoturism

Un accident rutier de o gravitate extremă s-a produs în această dimineață, 30 martie, în jurul orei 08:00, pe DN1F, în zona localității Sânpaul. În coliziune au fost implicate un autoturism și două autocamioane, impactul fiind devastator. Potrivit primelor informații transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Cluj, în urma accidentului șase persoane au fost rănite. Din păcate, bilanțul s-a dovedit a fi unul tragic.

În autoturismul grav avariat au rămas încarcerați cinci bărbați. Salvatorii au intervenit contracronometru pentru extragerea acestora, însă leziunile suferite erau incompatibile cu viața. Reprezentanții Inspectoratul pentru Situații de Urgență Cluj au confirmat decesul celor cinci victime: ”Cei cinci bărbați au fost extrași din autoturismul puternic avariat. Din nefericire, toți prezentau leziuni incompatibile cu viața.”

La locul tragediei au intervenit de urgență pompierii din cadrul Detașamentelor 1 Cluj-Napoca și Huedin, cu patru autospeciale dotate cu module de descarcerare.

De asemenea, au fost mobilizate două ambulanțe SMURD, două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean, respectiv elicopterul SMURD de la Punctul Aeromedical Jibou. Intervenția a fost una dificilă, având în vedere gravitatea impactului și starea victimelor. În urma accidentului, circulația rutieră pe DN1F a fost blocată pe ambele sensuri.

Autoritățile au instituit rute alternative pentru a fluidiza traficul. Pentru traficul ușor, deviere pe un drum local din Sânpaul. Pentru traficul greu, Cluj-Napoca → Zalău: DN1 până la Huedin, apoi DN1G spre Zimbor și continuare spre Zalău. Zalău → Cluj-Napoca: Zalău → Românași → Poarta Sălajului → Sânmihaiu Almașului → Zimbor → Huedin → Cluj. Traficul între Cluj-Napoca și Zalău se desfășoară în prezent deviat.

Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs accidentul. Din primele date, impactul dintre cele două camioane și autoturism a fost unul deosebit de violent.

Imagini video de la locul tragediei aici: https://www.facebook.com/reel/802411499119365

Sursa presaSM

Redactie
Redactie
Fondată în 2016, redacția vasiledale.ro s-a născut la intersecția dintre jurnalism și dinamismul rețelelor sociale, punând accent pe formatul video live și pe optimizarea pentru mobil. Echipa noastră s-a distins prin fact-checking riguros și o abordare vizuală modernă, adaptată consumului rapid de informație. Redacția, vasiledale.ro, a devenit rapid o voce digitală influentă în tot Maramureșul și nu numai.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT