Un deținut a evadat în urmă cu puțin timp de la un punct de lucru din zona Liceului „Emil Racoviță” din Baia Mare.
Este vorba despre Moldovan Dorel, iar evadarea ar fi avut loc în jurul orei 13:30. Persoanele care îl observă sunt rugate să NU încerce să îl oprească și să anunțe imediat autoritățile la 112.
Potrivit ultimelor informații, bărbatul este tuns scurt, poartă barbă și era îmbrăcat în tricou negru și pantaloni mov închis. Din discuția cu deținuții, colegii de cameră, se pare că voia să meargă acasă „să își omoare soția”. La rândul ei, soția relatează că s-au certat ieri la telefon și el era supărat. Era închis pentru furt calificat și nu și-a mai văzut copiii de 4 luni.
Ce spune poliția: PERSOANĂ PRIVATĂ DE LIBERTATE, CĂUTATĂ DE POLIȚIȘTI
Astăzi, 19 august a.c., polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș au fost informați cu privire la faptul că un bărbat în vârstă de 28 de ani, privat de libertate, ar fi părăsit un punct de lucru exterior fără încuviințare.
Persoana căutată este MOLDOVAN DOREL DORIN, domiciliată în comuna Coroieni, sat Vălenii Lăpușului.
Imediat după primirea sesizării, au fost declanșate activități specifice de căutare, fiind mobilizate efective în vederea depistării acesteia.
Persoanele care dețin informații ce pot conduce la identificarea sau localizarea bărbatului sunt rugate să nu îl abordeze și să apeleze de îndată numărul unic pentru apeluri de urgență 112.
Filtre în tot orașul
S-au instituit filtre rutiere la toate ieșirile din municipiul Baia Mare. Poliția Locală Baia Mare a verificat mai multe apeluri la 112 conform cărora individul ar fi fost văzut pe malul râului Săsar. Deocamdată acestea nu s-au adeverit. Pe de altă parte, polițiștii au trimis echipaje la domiciliul soției acestuia în cartierul Ponorâta, sat Vălenii Lăpușului, comuna Coroieni. Sunt filtre rutiere și la Tg Lăpuș.











