DEPISTAT ÎN TRAFIC, ÎN LOCALITATEA ULMENI, AVÂND DREPTUL DE A CONDUCE SUSPENDAT Respectarea prevederilor legale nu este o opțiune, ci o obligație!
Azi, 16 mai, în jurul orei 01.20, polițiștii din cadrul Poliției orașului Ulmeni au oprit pe D.J.182B, în localitatea Ulmeni, un autoturism. La volanul acestuia a fost identificat un bărbat de 45 de ani. În urma verificărilor efectuate în bazele de date a reieșit faptul că, bărbatul avea dreptul de a conduce suspendat.
În continuarea, sub supravegherea procurorului de caz, polițiștii efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal.
POLIȚIȘTII AU ACȚIONAT PENTRU MENȚINEREA SIGURANȚEI PE DRUMURILE PUBLICE ALĂTURI DE SPECICALISTII REGISTRULUI AUTO ROMÂN MARAMUREȘ
Ieri, 15 mai a.c., în intervalul orar 09.00-13.00, polițiștii din Tăuții-Măgherăuș și Seini au desfășurat o acțiune pe D.N.1C, în localitatea Seini, împreună cu specialiștii Registrului Auto Român Maramureș. Scopul acțiunii a vizat creșterea gradului de disciplină rutieră și menținerea siguranței pe drumurile publice, prin desfășurarea unor controale în trafic pentru verificarea stării tehnice a autovehiculelor.
Astfel, pe parcursul acțiunii au fost oprite și verificate mai multe autoturisme, iar pentru neregulile constatate au fost aplicate 16 sancțiuni contravenționale. De asemenea, în cazul a șapte autoturisme care nu prezentau siguranță pe drumurile publice a fost dispusă măsura reținerii certificatelor de înmatriculare.
Totodată, polițiștii au dispus reținerea a două permise de conducere și a unui set de plăcuțe cu număr de înmatriculare. Valoarea totală a sancțiunilor contravenționale aplicate depășește suma de 6.000 de lei.
AIA MARE ȘI ȘOMCUTA MARE
Acțiuni desfășurate de polițiști pentru prevenirea faptelor antisociale și a accidentelor rutiere Pe parcursul zilei de ieri, 15 mai a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Baia Mare și cei ai Poliției Orașului Șomcuta Mare, sprijiniți de polițiștii din cadrul posturilor de poliție arondate și jandarmi, au desfășurat acțiuni pe raza municipiului Baia Mare, a orașului Șomcuta Mare, respectiv pe raza localităților din proximitatea acestuia.
Astfel, pe parcursul acțiunilor au fost oprite și verificate 82 de autovehicule, fiind aplicate pentru nerespectarea prevederilor legale 23 de sancțiuni contravenționale. De asemenea, polițiștii au dispus în cazul a trei autoturisme reținerea certificatelelor de înmatriculare, iar în cazul unui conducător auto care prezenta un pericol pentru ceilalți participanți la trafic reținerea permisului de conducere.
Acțiunile au beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Biroului Judeţean de Poliție Transporturi Maramureș și Serviciului Criminalistic- Grupa Canină. Valoarea totală a sancțiunilor contravenționale aplicate depășește suma de 5.000 de lei.
MAI : O SĂPTĂMÂNĂ ADRESATĂ SIGURANȚEI RUTIERE
Perioada 18-24 mai 2026, este dedicată Săptămânii Naționale a Siguranței Rutiere, iar polițiștii rutieri vor acționa zilnic pentru prevenirea accidentelor de circulație și creșterea gradului de siguranță pe drumurile publice.
Scopul activităților desfășurate de polițiști vizează prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente.
Polițiștii vor fi prezenți în zonele cu risc rutier ridicat, în proximitatea unităților de învățământ, pe principalele artere de circulație, dar și în localitățile unde valorile de trafic sunt crescute, pentru a preveni producerea unor evenimente nedorite.
Zilnic, polițiștii vor desfășura activități în cadrul unor planuri de acțiune, pe întreg județul Maramureș, constând în supravegherea respectării normelor rutiere de către toți participanții la trafic.
Polițiștii reamintesc importanța adoptării unui comportament responsabil în trafic și a respectării regulilor de circulație. Siguranța rutieră este responsabilitatea tuturor participanților la trafic, iar respectarea regulilor de circulație este esențială pentru siguranța tuturor.









