ORDIN DE PROTECȚIE PROVIZORIU EMIS DE POLIȚIȘTI ÎNTR-UN CAZ DE VIOLENȚĂ DOMESTICĂ, ÎN LOCALITATEA GIULEȘTI. La data de 23 iulie a.c., în jurul orei 21.00, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală au fost sesizați prin S.N.U.A.U. 112 cu privire la un conflict izbucnit într-un imobil din localitatea Giulești.
Polițiștii s-au deplasat de îndată la fața locului, unde, în urma verificărilor efectuate, au stabilit că, pe fondul consumului de alcool și al unor neînțelegeri, un bărbat ar fi devenit agresiv față de sora sa, adresându-i amenințări și provocându-i o stare de temere.
În urma completării formularului de evaluare a riscului, a rezultat existența unui risc iminent, motiv pentru care polițiștii au emis ordin de protecție provizoriu, conform prevederilor legale. Totodată, victimei i-au fost aduse la cunoștință drepturile prevăzute de lege, inclusiv posibilitatea formulării unei plângeri penale. Având în vedere aspectele constatate, polițiștii continuă cercetările.











