Incident grav într-o cafenea din Borșa. O tânără care lucra în localul respectiv a fost agresată de un individ periculos, care ar fi fost și sub influența băuturilor alcoolice.
”A fost lovită și amenințată iar patronii cafenelei în loc să sune la poliție sau să o ducă la poliție au spus să nu spună nimic. Nimănui, nici părinților și să nu depună plângere. Ieri după amiază fata s-a simțit rău și a mers la spital unde a primit îngrijiri medicale” este mesajul primit de la cititorii noștri.
Ce spune Poliția
La data de 19 mai a.c., în jurul orei 14.00, Poliția Orașului Borșa a fost sesizată cu privire la o agresiune. Din verificările efectuate, polițiștii au stabilit faptul că, la data de 18 mai a.c., în jurul orei 20.00, în timp ce se afla în incinta unui local public din localitate, o tânără ar fi fost agresată fizic și amenințată cu acte de violență de către un bărbat. Victima a refuzat emiterea unui ordin de protecție provizoriu.
În cauză, polițiștii efectuează cercetări, sub coordonarea procurorului de caz, într-un dosar penal întocmit pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și amenințare.









