Raulino delivery
Anais

Știri EXCLUSIVE

Moartea polițistului din Lăpuș – anchetă uriașă. Agentul de poliție era ”apt limitat din cauza unor afecțiuni medicale”

La data de 3 iunie 2026, în jurul orei 18.50, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Târgu Lăpuș au fost sesizați de către o femeie cu privire la faptul că soțul acesteia, agent șef adjunct de poliție Ungur Vasile Radu, a dispărut, iar armamentul pe care-l depozita legal la domiciliu lipsește.

Polițiștii au demarat verificările, iar, în jurul orei 20.20, acesta a fost găsit decedat pe o suprafață de pădure, situată în localitatea Rohia, prezentând o plagă împușcată la nivelului pieptului.

Arma din dotare a fost găsită lângă cadavru.

Polițistul își depozita armamentul la domiciliu, în condiții de siguranță, în cutie metalică, conform cadrului legal incident.

Acest mod de păstrare este un mod de lucru care facilitează accesul la dotările necesare polițiștului în timpul serviciului, în special în cazul celor care își desfășoară activitatea în cadrul subunităților, care nu sunt prevazute cu personal de serviciu permanent.

Ultima verificare privind modul de depozitare și păstrare a armei din dotare a avut loc la data de 26 februarie a.c., nefiind constatate nereguli.

În cadrul verificării efectuate, celui în cauză i-au fost prelucrate prevederile legale privind depozitarea, păstrarea și manipularea armamentului.

La data de 1 iulie 2016, acesta a fost încadrat în MAI, iar, în urmă cu doi ani, a fost declarat apt limitat din cauza unor afecțiuni medicale.

Acesta era evaluat periodic pe linie de SSM, respectiv la 6 luni, de către medicul unității și psihologul unității.

În continuare, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului de caz, efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs tragicul eveniment.

Citește și: https://vasiledale.ro/2026/06/03/tragedie-in-randul-politistilor-maramureseni-un-agent-din-tara-lapusului-s-a-impuscat-cu-arma-din-dotare-intr-o-padure-de-langa-rohia

Redactie
Redactie
Fondată în 2016, redacția vasiledale.ro s-a născut la intersecția dintre jurnalism și dinamismul rețelelor sociale, punând accent pe formatul video live și pe optimizarea pentru mobil. Echipa noastră s-a distins prin fact-checking riguros și o abordare vizuală modernă, adaptată consumului rapid de informație. Redacția, vasiledale.ro, a devenit rapid o voce digitală influentă în tot Maramureșul și nu numai.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT