Raulino delivery
Anais

Știri EXCLUSIVE

Filtre rutiere instituite pe raza comunei Coltău. La volan, prin Ieud, fără permis de conducere

Ieri, 9 iunie a.c., în intervalul orar 11.00-13.00, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Groși au desfășurat o acțiune pe raza comunei Coltău, împreună cu specialiștii Serviciului Criminalistic-Grupa Canină și jandarmi. Scopul acțiunii a vizat prevenirea și combaterea faptelor antisociale, creșterea siguranței rutiere și menținerea unui climat optim de siguranță publică.

Pe parcursul acțiunii au fost instituite filtre rutiere, în cadrul cărora au fost oprite și verificate 51 de autoturisme. Pentru abaterile constatate au fost aplicate 19 sancțiuni contravenționale, 18 dintre acestea fiind pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. nr. 195 din 2002 privind circulația pe drumurile publice. Totodată, polițiștii au dispus, în cazul unui autoturism, reținerea certificatului de înmatriculare și a setului de plăcuțe cu număr de înmatriculare. Valoarea totală a sancțiunilor constravenționale aplicate depășește suma de 4.000 de lei.

Reiterăm faptul că astfel de activități fac parte din măsurile permanente ale Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș pentru asigurarea unui climat de siguranță pentru cetățeni.

SURPRINS DE POLIȚIȘTI ÎN TIMP CE CONDUCEA UN AUTOTURISM ÎN LOCALITATEA IEUD, FĂRĂ PERMIS DE CONDUCERE

La data de 9 iunie 2026, în jurul orei 14.20, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Dragomirești și cei ai Secției 2 Poliție Rurală Bogdan Vodă, care supravegheau și monitorizau traficul rutier pe D.J. 186 C, în localitatea Ieud, au efectuat semnalul regulamentar de oprire a unui autoturism, condus de către un bărbat de 47 de ani.

La solicitarea polițiștilor de a le înmâna documentele personale și cele ale autoturismului condus, bărbatul nu a putut prezenta permisul de conducere. Verificările efectuate de polițiști au relevat că cel în cauză nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, iar sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Dragomirești continuă cercetările în vederea dispunerii măsurilor legale.

BĂRBAT DE 52 DE ANI, CONDAMNAT LA PEDEAPSA ÎNCHISORII CU EXECUTARE, DEPUS ÎN PENITENCIAR DE POLIȚIȘTI

La data de 9 iunie a.c., în jurul orei 12.30, polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Ocna Șugatag și cei ai Poliției Orașului Cavnic au identificat un bărbat de 52 de ani, pe numele căruia Judecătoria Sighetu Marmației a emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea.

Bărbatul are de executat o pedeapsă de 4 ani și 2 luni de închisoare, după ce a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice și conducerea unui vehicul fără permis de conducere. Acesta a fost depus la Penitenciarul Baia Mare în vederea executării pedepsei.

foto arhivă

Vasile Dale
Vasile Dale
Lucrează în presa din România încă din anul 1999 și a obținut, în toți acești ani, o vastă experiență jurnalistică. Din anul 2005, Vasile Dale este corespondent Antena 3 CNN și se numără printre primii corespondenți care au transmis informații și știri din nordul țării. In perioada 2005-2023 a fost si corespondent Antena 1.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT