În cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, în data de 09 iunie 2026, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vișeu de Sus, au pus în executare 17 mandate de percheziție domiciliară, în comuna Poienile de sub Munte, judeţul Maramureş.
Activitățile s-au desfășurat în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, fals în declarații și fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Din cercetări rezultă că mai multe persoane juridice și fizice, în scopul de a induce în eroare reprezentanții unor instituții publice care gestionează Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, folosindu-se de mijloace frauduloase, ar fi făcut declarații necorespunzătoare adevărului cu privire la calitatea de angajat și a veniturilor obținute, în scopul încasării îndemnizațiilor de maternitate precum și a îndemnizațiilor de creștere a copilului, fapte prin care s-a creat un prejudiciu actual de aproximativ 1.338.000 de lei. Totodată, polițiștii au pus în aplicare 10 mandate de aducere, persoanele bănuite de comiterea faptelor fiind conduse la sediul poliției şi parchetului pentru audieri.
Acțiunile urmăresc documentarea activității infracționale a persoanelor cercetate, recuperarea prejudiciilor și indisponibilizarea bunurilor obținute din săvârșirea de infracțiuni sau deținute ilegal.
În urma probatoriului administrat, față de trei persoane a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, fiind introduse în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș. De asemenea, procurorul de caz a dispus față de alte patru persoane măsura preventivă acontrolului judiciar.
Subsecvent, procurorul de caz a dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra unor bunuri mobile și imobile aparținând persoanelor implicate, evaluate la aproximativ 1.000.000 de lei, precum și măsura asigurătorie a popririi asupra a 15 conturi bancare deținute de acestea.
În cursul zilei de ieri, 10 iunie 2026, procurorul de caz a dispus faţă de alte 5 persoane măsura preventivă a controlului judiciar.
Activitățile s-au desfășurat cu sprijinul polițiștilor Serviciului de Investigații Criminale, luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni
Speciale, precum și cu sprijinul polițiștilor din cadrul Poliției Municipiului Sighetu Marmației și Secției 4 Poliție Rurală Leordina.
Raportat la actele procedurale efectuate în cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom oferi detalii suplimentare.
Subliniem că aceste activităţi nu pot, în nici o situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.










