Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că traficul rutier este oprit pe DN 1C Baia Mare – Seini, în localitatea Tăuții-Măgherăuș, județul Maramureș, după ce a avut loc o coliziune între patru autoturisme. În urma accidentului, o persoană necesită îngrijiri medicale.
DE LA CONSTATAREA UNEI CONTRAVENȚII, POLIȚIȘTII DIN VIȘEU DE SUS AU ÎNTOCMIT DOSAR PENAL
La data de 11 iunie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Vișeu de Sus, care desfășurau activități specifice pe strada 22 Decembrie, au oprit pentru control o motocicletă al cărei conducător nu purta casca de protecție. Polițiștii au efectuat verificări cu privire la bărbatul de 33 de ani, interceptat în trafic, constatând faptul că nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Întrucât acesta emana halenă alcoolică, polițiștii au efectuat testare cu aparatul etilotest, rezultatul indicând valoarea de 1,13 mg/l alcool pur în aerul expirat. În vederea determinării cu exactitate a alcoolemiei, cel în cauză a fost condus la o unitate medicală pentru prelevarea mostrelor biologice de sânge. Sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vișeu de Sus, polițiștii continuă cercetările în dosarul penal.
O ALTĂ CONTRAVENȚIE ȘI O ALTĂ INFRACȚIUNE CONSTATATE DE POLIȚIȘTII RUTIERI
În cursul zilei de ieri, 10 iunie a.c., în timp ce polițiștii Serviciului Rutier acționau pe drumurile publice cu aparatura de măsurare a vitezi, au surprins în trafic un autoturism care circula cu viteza de 74 km/h, pe DN1C, în localitatea Lăpușel. Polițiștii au oprit autoturismul și au legitimat contravenientul, stabilind că este vorba despre un bărbat de 50 de ani.
În continuarea verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat că acesta figurează cu dreptul de a conduce suspendat. Având în vedere cele constatate, polițiștii au aplicat o sancțiune contravențională și au întocmit dosar penal în care efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
CONDUCEREA AUTOVEHICULELOR PE ARTERE SECUNDARE ÎN SITUAȚII CARE CONSTITUIE FAPTE INCRIMINATE DE CODUL PENAL, NU SCUTEȘTE CONDUCĂTORII ACESTORA DE CONSECINȚELE LEGALE
La data de 10 iunie a.c., în jurul orei 18.00, polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Bogdan Vodă, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au oprit pentru control un tractor agricol, care circula în zona denumită Valea Muntelui.
La volanul autovehiculului a fost identificat un bărbat de 30 de ani, în cazul căruia verificările efectuate de polițiști au relevat că nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În plus, polițiștii au constatat că autovehiculul condus de cel în cauză, nu a fost înmatriculat.
Astfel, punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat și conducerea unui vehicul fără permis de conducere reprezintă faptele penale cu privire la care polițiștii au demarat cercetările.
A INTRAT ÎN COLIZIUNE CU UN AUTOTURISM NEÎNMATRICULAT, PE BULEVARDUL UNIRII DIN BAIA MARE. TREI PERSOANE AU FOST TRANSPORTATE LA SPITAL PENTRU ACORDAREA DE ÎNGRIJIRI MEDICALE
Polițiștii din cadrul Biroului Rutier – Poliția Municipiului Baia Mare au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, ca urmare a unui accident rutier, produs pe bulevardul Unirii din municipiu.
În fapt, la data de 10 iunie a.c., în jurul orei 15.00, polițiștii rutieri au fost sesizați să intervină pentru soluționarea unui accident rutier, soldat cu victime.
La fața locului, verificările preliminare au reliefat faptul că o tânără de 25 de ani conducea un autoturism având intenția de a pătrunde pe drumul public și nu ar fi acordat prioritate de trecere unui alt autoturism, condus de către un bărbat de 59 de ani, intrând în coliziune cu acesta.
În urma impactului, conducătoarea auto și doi pasageri au suferit leziuni corporale, fiind transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
În cadrul verificărilor efectuate de polițiști s-a stabilit faptul că autoturismul condus de către bărbat nu a fost înmatriculat. Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor cauzelor și împrejurărilor în care a avut loc accidentul rutier.










