Zugraveli
Raulino delivery
Anais

Știri EXCLUSIVE

Polițiștii au intervenit după un scandal domestic la Ariniș. A fost emis ordin de protecție

Violența nu trebuie tolerată sau ascunsă. Solicitați sprijinul poliției ori de câte ori vă simțiți în pericol.

Ieri, 10 iulie a.c., polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Fărcașa au fost sesizați, de către o femeie din localitatea Ariniș, de 37 de ani, cu privire la faptul că soțul ei, în vârstă de 60 de ani provoacă scandal.

Polițiștii s-au deplasat de îndată la fața locului, ocazie cu care au constatat că cele sesizate se confirmă.

Pe fondul unor discuții în contradictoriu, bărbatul ar fi amenințat-o pe soția sa cu acte de violență, iar, ulterior, ar fi agresat-o fizic.

La fața locului a intervenit și un echipaj S.M.U.R.D. pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Polițiștii au procedat la întocmirea formularului de evaluare a riscului, iar în urma răspunsurilor oferite s-a stabilit că există risc iminent, motiv pentru care polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu și i-au montat bărbatului un dispozitiv de monitorizare electronică.

În continuare, în cadrul unui dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de violență în familie și amenințare, polițiștii efectuează cercetări sub supravegherea procurorului de caz.

Redactie
Redactie
Fondată în 2016, redacția vasiledale.ro s-a născut la intersecția dintre jurnalism și dinamismul rețelelor sociale, punând accent pe formatul video live și pe optimizarea pentru mobil. Echipa noastră s-a distins prin fact-checking riguros și o abordare vizuală modernă, adaptată consumului rapid de informație. Redacția, vasiledale.ro, a devenit rapid o voce digitală influentă în tot Maramureșul și nu numai.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT