EvenimentNational

FOTO: Trei vehicule implicate într-un accident rutier între Carei și Moftin

Astăzi, la ora 10:15 Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Someș” al județului Satu Mare a fost alertat să intervină la un accident rutier, pe DN 19, între localitățile Carei și Moftin.
La fața locului s-au deplasat 9 cadre militare cu o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță de prim ajutor SMURD B2 din cadrul Detașamentului de Pompieri Carei.
La locul intervenției a fost trimis și un echipaj medical din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Satu Mare.
La sosirea la locul evenimentului forțele de intervenție au constatat că 3 autoturisme au fost implicate in eveniment. În cele 3 autoturisme au fost 5 persoane, dintre care 2 au fost transportate la Camera de Garda Carei, pentru investigații suplimentare.

Te-ar putea interesa si

FOTO, VIDEO: Impact violent pe strada Fabricii din Baia Mare. Un tânăr din Satulung rănit grav (actualizare)

Redactie

REŢINUT DE POLIŢIŞTI: Un tânăr din Cerneşti, bănuit că a furat bani şi bijuterii din mai multe locuinţe din Baia Mare

Vasile Dale

DRUMARI INEXISTENTI: UN TIR A RUPT UN STALP SI S-A OPRIT INTR-O CASA IN BUCIUMI PE DN1C. ACCIDENT SI PE DN19 (GALERIE FOTO/VIDEO)

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.