Azi, 26 iulie 2017, a avut loc în fiecare județ al patriei noastre repartizarea profesorilor pe posturile titularizabile. Ce zi plăcută pentru unii, ce zi neagră pentru alții! Suntem obișnuiți ca de mulți ani încoace, (în cazul meu trei ani la rând) să mergem la titularizare și să ne umilim în ședințele publice pentru a ne găsi un amărât de post titularizabil prin cine știe ce „hotroape” (coclauri) înfundate din țărișoara noastă dragă, unde și prin ulițele strâmte ale Micului Paris, mai vezi câini umblând cu covrigi în coadă. Cu siguranță am devenit niște entități sado-masochiste care în fiecare an pe vremea fânului, zic eu, ingerăm propriul nostru căcat existențial și luăm poziția ghiocelului în fața soartei care ne rezervă în orice toamnă numai surprize.
Eu personal am fost felicitat în fiecare an că am luat „notă de titularizare”, cum s-ar zice, iar simplele încurajări ale cunoștințelor m-au determinat să trec peste așa-zisa „depresie” că nu mă voi putea titulariza într-o școală în viitorul apropiat. Nu sunt posturi și gata, nu sunt eu de vină pentru acest lucru. Mă voi duce în toamnă la suplinirea pentru necalificați și căzuți și poate-poate prin cine știe ce instanță divină voi prinde un post de învățător suplinitor necalificat, într-un cartier mărginaș al orașului sau vreun sat din apropiere, chiar dacă am terminat două facultăți și două masterate făcute la zi. Mi-am dat seama că acest lucru nu interesează pe nimeni, și nici nu cred că va interesa pe cineva vreodată.
Dar nu numai rudele, prietenii, vecinii și cunoștințele, ci și marii noștri politicieni „tambour d’instruction”, vorba Chiriței, m-au felicitat pentru bunul rezultat obținut la titularizare – un amărât de 8,50, dă-l încolo – cu care mă puteam titulariza și acum trei ani. De pildă, madame deputat Raluca Turcan de la partidul PNL, o moldoveancă get-beget din Sibiu, ne-a felicitat în masă pe toți profesorii care au luat note peste 7 la examenul de titularizare, dorindu-le și celor care au luat note între 5 și 7 mai multă pregătire în activitatea lor didactică.
Și eu o felicit pe dânsa că s-a gândit la noi și că nu ne-a uitat niciodată, nici măcar în aceste momente de restriște prin care trece România după pierderea unor valori de talie mondială cum sunt Denisa Manelista și Augustin Buzura. Pe această cale scripturală le transmit tuturor celor de la Minister, inclusiv domnului ministru al educației că vrem posturi titularizabile, fără pensionari care își prelungesc activitatea la catedră până la moarte (niciodată n-am vrut să spun asta, scuzați-mi slobozenia gurii) și fără profesori care au o catedră colosală de 25 de ore. Apoi, dacă pensionarii sunt atât de vioi și încă se mai descurcă cu educarea pruncilor românilor, ar fi totuși necesar un minim examen de testare a cunoștințelor, măcar la nivelul unor necalificați ca mine cu două facultăți și două masterate finalizate și încă o facultate și un masterat în plin proces de desfășurare, căci mă îndoiesc în privința punctajelor obținute pe la diversele concursuri organizate între școli unde pentru orice activitate (de exemplu de adunat frunze sau de tăiat morcovi) se dă o diplomă, o hârtie sau orice altă „țâdulă”. În curând, scuzați-mi expresia, dacă vom merge la budă vom primi și diplomă ștampilată de Ministerul Educației că am făcut cine știe ce minune naturală în formă de piramidă hexagonală regulată.
Dar, dacă stau bine să mă gândesc, având în vedere că și eu sunt un cetățean al României și am dreptul la libertate, așa cum are și Floricica Dansatoarea, îmi doresc ca toți parlamentarii sau alte specii de politicieni să facă cel puțin două facultăți și două masterate, și să aibă un salariu maxim de 1300 de lei pe lună (în mână) pentru tot supliciul pe care îl depun zilnic dormitând cu curul cel lat pe scaunele din parlament sau din alte încăperi obscure. Sper ca acest mesaj să-l citească președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, care este foarte nemulțumit de profesori fiindcă lucrează numai patru ore pe zi și au vacanță patru luni pe an. De asemenea, îmi doresc ca oricine dorește să mai ajungă președinte, ministru, parlamentar, senator, deputat sau altă funcție politică să dea un fel de titularizare după ce sunt votați de norod sau de prostime. Atunci o să spun și eu fericit, savurând un știulete mare de cucuruz unguresc, că la noi în România nu s-au făcut: „Sper să picați titularizarea cu toții!” În cazul în care veți lua această utopică titularizare, să știți că dacă nu veți face ce trebuie pentru țară, există riscul să vă pierdeți postul și scaunul moale, așa cum și profesorii își pierd postul titular în cazul în care nu își iau examenul de definitivat în timpul celor 5 ani alocați acestui lucru Dar, dacă bine îmi amintesc și oricum e vizibil, voi oricum ați stat și peste 26 de ani într-un scaun în Parlament prinzând parcă rădăcini și nu vi l-ați pierdut, de ce ar trebui și noi să ne luăm definitivatul în cinci ani? Să-mi explicați voi asta! Avem timp vreo 40 de ani să ni-l luăm!
Sper ca umilul meu mesaj ajungă cât de departe posibil – la Parlament, la Minister, la NASA, la inspectorat, în Burkina Faso, Botswana și în alte toposuri și locații insalubre și infecte – nu că s-ar schimba ceva în România noastră că vorba ceea: „Din asfalt nu faci grădină, nici din curvă gospodină!”
În încheiere, cred că în următorii ani mă voi titulariza pe Lună, Marte sau planetă altă planetă îndepărtată din Calea Lactee.
Dacă v-a plăcut mesajul meu către guvernanți sau către cei pe care i-am amintit fugitiv în acest articol dați LIKE și SHARE! Nu vreau să mă fac vedetă, căci oricum sunt destul de cunoscut în lumea literară unde nu sunt atâtea uscături, hâlbe și spurcășaguri.
Hotca Marian
