Eveniment

A CREZUT CĂ SCAPĂ: Un băimărean a gonit pe străzi cu poliția pe urmele lui

Poliţiştii rutieri maramureşeni au continuat ieri, 16 august, activităţile  pentru supravegherea traficului rutier şi pentru prevenirea accidentelor de circulaţie şi au întocmit dosare penale pe numele a trei persoane care au pus în pericol siguranţa circulaţiei pe drumurile publice.

BAIA MARE

Un băimărean a încercat să se sustragă controlului poliţiştilor: azi noapte, în jurul orei 00.40, poliţiştii care acţionau pe raza municipiului Baia Mare au efectuat semnalele regulamentare de oprire a unui autoturism care se deplasa pe bulevardul Bucureşti. În încercarea de a se sustrage controlului, cel de la volan şi-a continuat deplasarea până în Piaţa Păcii, unde a fost prins de poliţişti. În urma verificării documentelor, poliţiştii au constatat că la volan se afla un băimărean în vârstă de 35 de ani, care nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. De asemenea, testarea cu aparatul etilotest a relevat că băimăreanul avea o concentraţie alcoolică de peste 0.40 mg/l alcool pur în aerul expirat. Băimăreanul a fost condus la spital unde i-au fost recoltate probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Pe numele lui a fost întocmit dosar penal pentru comiterea de infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere.

CÂMPULUNG LA TISA

Hunedorean cercetat pentru conducere fără permis: poliţiştii care au acţionat ieri pe D.N. 19, au oprit pentru verificări un autoturism care se deplasa pe raza localităţii Câmpulung la Tisa. La volan a fost identificat un tânăr de 27 de ani, domiciliat în judeţul Hunedoara. În urma verificărilor poliţiştii au constatat că tânărul are dreptul de conducere suspendat. Acum acesta este cercetat sub aspectul comiterii infracţiunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană care nu deţine permis de conducere.

SĂLSIG

Tot pentru conducere fără permis este cercetat şi un tânăr de 17 ani, domiciliat în localitatea Sălsig. Acesta a fost depistat de poliţiştii din Ulmeni în timp ce se deplasa cu un moped pe D.J.108/A. Pentru fapta comisă tânărul riscă pedeapsa cu închisoarea de la unu la cinci ani. Poliţiştii rutieri vor continua acţiunile pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor rutiere şi vor aplica măsuri ferme de fiecare dată când vor constata comiterea unor fapte care pun în pericol siguranţa circulaţiei pe drumurile publice.

 

Nu lăsaţi portierele autoturismelor neasigurate, nici pentru perioade scurte de timp!

Ieri, 16 august, poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Baia Mare au fost sesizaţi cu privire la comiterea unui furt din autoturism. Victima a declarat că persoane necunoscute au profitat de faptul că portierele au fost lăsate neasigurate şi au sustras din autoturism o sumă de bani.

Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat şi continuă cercetările în vederea identificării autorilor şi recuperării prejudiciului.

Poliţiştii reamintesc că unul din patru furturi este favorizat de neglijenţă. Nu lăsaţi la vedere, în autoturisme, bunuri de valoare iar atunci când părăsiţi autoturismul, chiar şi pentru o scurtă perioadă de timp, asiguraţi-vă portierele!

Te-ar putea interesa si

EXCLUSIV VIDEO: Sunt pregătite corturile! Se vor monta când situația o va impune. Deocamdată, în Maramureș a ajuns o singură persoană a cerut azil (actualizare)

Vasile Dale

FOTO, VIDEO: Salvamontiştii intervin pentru salvarea unui băiat care a căzut în zona Creasta Cocoşului

Redactie

Donează sânge și intri gratuit la UNTOLD sau Neversea

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.