BREAKING NEWSEvenimentRecomandate

ACCIDENTE: PIETON ACCIDENTAT MORTAL IN MARA. ACCIDENT SI IN BAIA SPRIE (FOTO)

În seara zilei de 24 septembrie la ora 21.10, poliţiştii din Ocna Şugatag au fost sesizaţi despre producerea unui accident de circulaţie în localitatea Mara.

O femeie de 41 de ani, care se deplasa cu autoturismul dinspre Pasul Gutin spre centru localităţii Mara, a surprins şi accidentat un pieton care circula pe partea dreaptă a drumului. La faţa locului a intervenit şi un echipaj SMURD care a resuscitat persoana accidentată timp de aproximativ 50 de minute. Din păcate, bărbatul în vârstă de 63 de ani a decedat.

Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest şi nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. În continuare se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de ucidere din culpă.

Satu Nou de Jos

Sâmbătă, la ora 15.00, în Satu Nou de Jos, un bărbat de 66 de ani din localitate conducea un tractor care tracta un atelaj, fără a deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. La o intersecţie, în momentul în care a efectuat un viraj la stânga, o pasageră care stătea în picioare pe o scândură de lemn de pe tiranţii din spatele tractorului, s-a dezechilibrat şi a căzut pe partea carosabilă. Femeia în vârstă de 60 de ani a fost transportată la spital şi a rămas internată sub supraveghere medicală.

Sighetu Marmatiei

La Sighetu Marmaţiei un biciclist în vârstă de 62 de ani a ajuns la spital după ce s-a lovit de un alt biciclist căruia ar fi trebuit să-i acorde prioritate de trecere. Accidentul s-a produs sâmbătă la ora 13.30, la intersecţia străzilor A. Mureşanu cu Gheorghe Şincai din municipiu. Poliţiştii au constatat că biciclistul în vârstă de 62 de ani se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. Din cauza leziunilor suferite victima a rămas internată sub supraveghere medicală.

Mesteacan

Neadaptarea vitezei la condiţiile de drum în curbă a fost cauza unui alt eveniment rutier produs sâmbătă în localitatea Mesteacăn. Un băimărean în vârstă de 35 de ani care conducea o autoutilitară dinspre Dej spre Baia Mare a intrat în coliziune cu un alt autovehicul condus regulamentar din sens opus de un sătmărean de 46 de ani.

În urma impactului trei persoane din autoturismul acroşat au suferit leziuni şi au fost transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Niciunul dintre conducătorii auto implicaţi în accident nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.

PASUL MESTEACAN: O FAMILIE DE SATMARENI BAGATA IN SPITAL DE UN SOFER (GALERIE FOTO)

BAIA SPRIE

Un alt accident soldat cu doua persoane ranite s-a produs pe drumul judetean Cavnic – Baia Sprie. Intr-o curba deosebit de periculoasa un conducatorul auto a patruns pe contrasens si s-a izbit de un stalp.

In urma impactului doua persoane au fost ranite, ele fiind preluate de echipajele Ambulantei si Smurd.

Credit foto: Andreea Pinte, Alex Oanea

Te-ar putea interesa si

BAIA MARE: Acțiune informativ-preventivă în contextul noilor modificări legislative în domeniul prevenirii infectării cu Sars-Cov2

Redactie

NU A MAI VĂZUT ȘOSEAUA: Un tânăr din Cavnic a spulberat cu mașina parapetul metalic de pe marginea șoselei. El și o femeie au ajuns la spital

Vasile Dale

UN NOU PROIECT imobiliar în Baia Mare – LUCACIU RESIDENCE, 37 de apartamente cu 1, 2 sau 3 camere

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.